Noi beneficii pentru angajați după impozitarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit unui studiu realizat în peste 160 de companii, aproximativ zece la sută dintre firme au în plan să modifice bonusurile. Unele suportă din propriul buget taxele, în timp ce altele oferă zile libere sau program mai scurt la final de săptămână.
Cu bugete mai mici și taxe mai mari de plătit la stat, companiile cântăresc atent bonusurile pentru angajați. Voucherele de vacanță și tichetele de masă sunt principalele beneficii acordate de majoritatea companiilor din țara noastră. Însă de la începutul anului, au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pe lângă impozitul pe venit, se reține și contribuția la sănătate de zece la sută. În paralel, suma de 400 lei acordată salariaților în telemuncă nu mai este scutită de impozit, iar companiile mai pot reduce abonamentele la sala de fitness, yoga sau înot, în limita a 100 de Euro pe an, de la 400 de euro cât era anul trecut. În plus, încă din noiembrie, angajații din construcții, industria alimentară și agricultură achită contribuția la sănătate, iar cei din IT un impozit pe venit pentru salariile ce depăşesc 10.000 de lei brut.
Ruxandra Popescu, Director People&Organisation PwC Romania: „Există niște limitări, se uită să acopere parțial sau complet impactul, unele dintre companii, o treime s-au decis să compenseze pierderile, o treime s-au deschis să nu facă nimic.” Forțați de împrejurări, specialiștii în resurse umane vorbesc acum de bonusuri de natură non-financiară.
Sorin Faur, specialist resurse umane: „Cele mai importante beneficii sunt cele de care ai nevoie, iar pentru anumite categorii sociale, de exemplu, pentru o tanara mămică sau pentru un student care are ore la școală, un program flexibil este cel mai bun beneficiu. Va valora mai mult decât câteva sute de lei la salariu, pentru căîși va desfășura activitatea.” Sunt firme care au cumpărat mobilier ergonomic pentru salariați, în timp ce altele oferă programe de dezvoltare personală sau profesională sau produse cu reduceri de preț prin parteneriate. În alte companii se organizează happy-hours - adică momente din zi în care sunt aduse la birou fructe, băuturi non-alcoolice sau mâncare. De interes sunt și abonament tip bibliotecă la birou, programele de carieră sau schimburile de experiență în alte țări.
Sursa: Pro TV
Etichete: angajati , beneficii , tichete de masa , vouchere de vacanță
Dată publicare: 11-03-2024 19:24