Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea creşte cu 8-12% înainte de sfârşitul anului

Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Ploieşti.

"În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim.

În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului.

Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă", a arătat ea.

Ministrul Muncii nu a putut preciza de când şi nici cu cât, având în vedere că negocierile tripartite sunt încă în derulare.

"Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită", a mai spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Citește și
Raluca Turcan
Ministrul Raluca Turcan: Salariul minim pe economie ar urma să crească de anul viitor

 

Și Cîțu vorbea despre majorarea salariului minim din 2021

 

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Potrivit directorului executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, Guvernul ar trebui să majoreze salariul minim pe economie din luna ianuarie a anului viitor, şi nu mai înainte, deoarece companiile internaţionale şi româneşti au bugetele de salarii bătute în cuie şi nu pot face realocări de fonduri după cum doresc ele.

El a apreciat că o majorare de 8% a salariului minim este rezonabilă, având în vedere că inflaţia pare că se va apropia de 5% la finalul anului.

 

Sindicate: Majorarea cu 8% a salariului minim înseamnă o creștere reală de 1%

 

Pe de altă parte, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, spune că propunerea Guvernului de majorare cu 8% a salariului minim pentru anul viitor ar reprezenta o creştere reală de 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%.

Şi liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a susţinut că propunerea şefului Guvernului ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim, comparativ cu creşterea preţurilor la energie suportate de salariaţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult