Microbuze electrice sau hibrid pentru transportul elevilor din scolile românești. Bugetul este de 300 de milioane de lei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Programul va fi finanțat prin fondul de mediu, iar înscrierile demarează pe 8 septembrie. Timp de două luni, autoritățile vor depune dosarele și abia din iarnă vor cumpăra microbuze. Până atunci, mii de elevi din mediul rural vor face naveta sau vor merge pe jos, la școală. Din această cauză, mulţi renunţă la studii.
Numai în județul Brașov ar fi nevoie de 121 de microbuze, potrivit Inspectoratului Școlar. Prin programul anunțat de Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, elevii ar putea să beneficieze de aproape 30 de microbuze noi. Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratul Școlar Brașov: „Există localități în care nu există microbuze pentru că ele, deși fizic există, nu sunt funcționale sau nu mai pot fi înscrise în circulație. Prin acest apel de proiecte putem ajunge la limita la care putem spune că acoperim nevoia acută de transport școlar”. Și județul Bistrița-Năsăud are nevoie de microbuze școlare.
Camelia Tabără, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: „Avem un total de 125 de microbuze noi că intenție și că dorință, avem primele 25 pe această linie de finanțare prin Ministerul Educației, cealalte vor exista linii de finanțare prin administrația fondului de mediu”.
Prin programul lansat de Ministerul Mediului, autoritățile vor putea cumpăra microbuze electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, care vor fi folosite pentru transportul elevilor.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Nu vom finanţa doar microbuze electrice, ci vom finanţa şi infrastructura aferentă acestora, mă refer la infrastructura de încărcare. Practic, pentru fiecare microbuz achiziţionat vom putea finanţa şi o staţie de încărcare electrică”.
Programul are un buget de 300 de milioane de lei și este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Fiecare unitate administrativ teritorială va primi bani în funcție de numărul de elevi. Cel mai mult primesc localitățile care au peste 60.000 de elevi.
Totuși, aproape 200.000 de elevi vor face zilnic naveta în noul an școlar, iar 70.000 de elevi nu au mijloc de transport în comun pentru a ajunge la cursuri, potrivit Ministerului Educației.
Mihaela Nabăr, director executiv al WORLD VISION ROMANIA: „Când vorbim de copii care merg pe jos la școală, când vorbim de copii din școala primară și gimnazială, este un procent de 62%. Dacă mergem la liceu, vedem că procentul copiilor care merg la liceu pe jos este mai mic, 47%”.
Și Ministerul Educației a lansat programul „Microbuze electrice pentru elevi” prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Oficialii susțin că vor ajuta zeci de școli să își cumpere microbuze.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 24-08-2023 19:47