Metroul din Drumul Taberei s-a oprit la tribunal. Cum arată stațiile de pe Magistrala 5
Your browser doesn't support HTML5 video.
În rest, şinele vor fi montate până la toamnă şi staţiile sunt aproape gata. Le-au filmat Vitalie Cojocari şi Mihai Bucşa, care au ajuns în noile galerii.
Prima garnitură care circulă oficial pe Magistrala 5 este o drezină. Cu ajutorul ei au fost montate 9 kilometri de şină din cei 14, iar până în octombrie sinele vor fi la locul lor. Constructorii laudă calitatea lucrărilor.
Finisajele staţiilor sunt în linie dreaptă. Eroilor, o staţie cu iluminator şi pereţi oblici, a ajuns la 60%. Academia Militară la 40%.
Vitalie Cojocari: "Urmează stația Orizont, cu peronul pe partea dreaptă. Stația este finisata în proporție de 98%. Şi își aşteaptă călătorii. De altfel, un specific al magistralei 5 este ca toate peroanele sunt pe mijloc."
Pentru staţia Favorit, constructorul s-a inspirat din simbolurile fostului cinematograf cu acelaşi nume, acum o ruină. Iar staţia Tudor Vladimirescu aminteşte de lego, în timp ce staţia Parcul Drumul Taberei va fi colorată în verde.
Staţiile Romancierilor, Brâncuşi sunt practic terminate. La Râul Doamnei şi la Valea Ialomiţei lucrările au ajuns la 40, respectiv 91%.
Stația Romancierilor - 98 % Stația Brâncuși - 98% Stația Râul Doamnei - 40 % Stația Stația și Depoul Valea Ialomiței - 91 %
Deşi nu ar mai fi mult de muncit, Metrorex nu ştie dacă vom merge cu metroul din Drumul Taberei anul acesta sau în 2019.
Pentru că licitaţia este contestată, firma câştigătoare nu poate monta sistemele de automatizare şi siguranţă, care frânează trenurile în situaţii de urgenţă. Aceste lucrări durează 9 luni şi vor începe când contestaţia va fi respinsă. Altfel, ne aşteaptă noi licitaţii.
Reamintim ca Metrorex analizează posibilitatea implementării în staţia de metrou Victoriei 1 a unui sistem de protecţie a călătorilor ce presupune instalarea de platforme cu uşi culisante la peron, însă la acest moment nu există o sursă de finanţare certă.
“Pentru sporirea siguranţei cetăţenilor la metrou, Asocierea TIAB - Grupul Vinci Logic IT Consult SRL a propus Metrorex implementarea unui ‘sistem de protecţie a călătorilor din staţiile de metrou prin instalarea de platforme cu uşi culisante la peron’, în staţia de metrou Victoriei 1. Ca orice propunere primită, în acest sens, se poartă discuţii pentru stabilirea căilor de urmat pentru propunerea tehnică, clarificarea aspectelor tehnice şi a celor legale pentru implementare unui astfel de proiect pilot”, precizează compania.
Proiectul vine în urma crimei comise în decembrie 2017 de Magdalena Şerban, care a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor
Sursa: Pro TV
Etichete: metrou , metrorex , drumul taberei , statii
Dată publicare: 16-05-2018 18:11