Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Metrorex va instala panouri în limbaj Braille în toate stațiile din București

Metrorex a semnat luni contractul pentru execuţia lucrărilor de accesibilizare a staţiilor de metrou pentru persoanele cu deficienţe de vedere, iar valoarea cu care a fost atribuit contractul este de 17,468 milioane de lei, fără TVA.

"Metrorex a semnat astăzi, 31.01.2022, contractul pentru execuţia lucrărilor ce are ca obiect Accesibilizarea Staţiilor de Metrou în Funcţiune pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere. Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă în SEAP în urma depunerii ofertei Somet SA, cu subcontractant Tiab S.A. Valoarea cu care a fost atribuit contractul este de 17.468.346,18 lei, fără TVA", se arată în comunicatul Metrorex transmis luni.

Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere constă în dotarea staţiilor de metrou cu elemente din oţel inoxidabil aplicate direct pe suprafaţa existentă a staţiilor de metrou şi panouri de semnalistică Braille.

Pentru cele câteva staţii de metrou unde deja sunt executate benzi speciale din ceramică: staţiile Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului şi Străuleşti, legătura cu Terminalul Multimodal, sunt prevăzute completări locale cu benzi ceramice şi panouri de semnalistică Braille, iar pentru Magistrala 5, unde există deja benzile speciale în toate staţiile, vor fi montate doar panourile de informare.

Astfel, panourile de semnalistică Braille vor fi montate în toate cele 63 de staţii ale metroului bucureştean. Este vorba despre panouri de informare generală exterioare, montate în dreptul fiecărui acces în staţie, panouri de informare generală interioară, montate în vestibule şi panouri de informare grupuri sanitare.

"Metrorex a manifestat o preocupare constantă pentru oferirea de condiţii pentru deplasarea în siguranţă în interiorul staţiilor de metrou şi pentru creşterea mobilităţii persoanelor cu nevoi speciale", precizează compania.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult