Filmul simulării unui cutremur devastator în țară. Scenariile urmărite de NATO și Comisia Europeană
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit unui scenariu pus la cale de autorități, forțele de intervenție au primit ordin de mobilizare generală ca și cum Bucureștiul ar fi fost lovit de un cutremur de 7,5 pe Richter. Simularea va dura 5 zile, iar timpii de reacție.
Exercițiul "Seism 2018" a fost declanșat la ora 8:37 când, potrivit scenariului, la Nereju în Vrancea s-ar fi produs un cutremur major. Mișcarea tectonică ar fi durat 57 de secunde, înregistrată la 140 de km adâncime.
Unda seismică s-ar fi deplasat spre București, iar aici reprezentanții ISU și-au imaginat că s-au produs cele mai multe pagube.
La Fabrica de Bere din Rahova, o clădire dezafectată din centrul Capitalei, scenariul spune că din cauza cutremurului sistemul de utilități a picat, iar un incendiu a izbucnit în această aripa a clădirii. Victimele s-au refugiat la ultimul etaj.
Bogdan Toma, purtător cuvânt al ISU BIF: "Răniții în starea cea mai gravă au fost urcați în ambulanță pentru victime multiple și vor fi duși direct la spitalul Floreasca, acolo unde o echipă medicală ii va prelua ca și cum ar fi o situație reală."
Zonele cele mai afectate din Capitală, ar fi fost, potrivit scenariului, Centrul Istoric, cartierul Dorobanți, Colentina, Piața Unirii și Calea Victoriei și Piața Universității.
De ce aceste zone? Raed Arafat: ”Nu ascundem că acolo sunt clădiri vechi."
Un alt loc unde pompierii și-au imaginat o situație de urgență cu victime prinse sub dărâmături a fost în zona Academiei de Poliție. Conform legii, premierul ar avea atribuții în declararea stării de urgență.
Exercițiul a beneficiat și de suport aerian, elicopterele MAI au monitorizat presupusele intervenții și au transmis date la sol pentru ambulanțele SMURD care alergau spre spitale de urgență sau spitale mobile ridicate în zona Academiei sau la o unitate militară din Pantelimon.
Centrul de informare IGSU de la Ciolpani va deveni, în caz de cutremur major, cel mai important punct din România. Aici se va stabili centrul de comandă al operațiunilor de savare și căutare a victimelor.
În țară, exercițiul a presupus că 7 județe din zona epicentrului să fi fost afectate. Aici, autoritățile trebuie să intervină în salvarea celor prinși sub clădiri prăbușite.
Spre seară, exercițiul a trecut la altă fază. S-au preconizat peste 1000 de victime și 200 de imobile ruinate, așa că, potrivit planului, Guvernul ar solicită ajutor internațional.
Exercițiul Seism 2018 va continua în următoarele 4 zile, iar organizatorii le transmit oamenilor să nu între în panică și să urmărească paginile oficiale și aplicațiile mobile DSU pentru informații în timp real.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!