Lecția de sacrificiu dată de câțiva tineri americani. Au venit la Iași să aibă grijă de copii abandonați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Tinerii îşi plătesc drumul, cazarea şi mâncarea, pentru a putea oferi alinare micuţilor.
La începutul lunii iunie la Centru de Plasament "Sfântu Andrei" din Iaşi au venit nouă tinere din diferite zone ale Americii. McKenna, de pildă, are 19 ani şi este pentru prima dată în România.
Mckenna Lynne Godfrey, voluntar: "În America am avut două locuri de muncă. Eram babysitter şi aveam grijă de copii toată ziua şi la seara lucrăm într-un depozit. Învăţ iubire, învăţ să mă pun în slujba lor, recunoștiință."
Atât ea, cât şi ceilalţi voluntari speră să ofere măcar o fărâmă din puţinul lor şi altora.
Cienna Herlihy, voluntar: "Doar programul costă 5 mii de dolari. Cred că înseamnă mult pentru ei, aşa simt cum e să ai cât de cât o copilărie normală."
Sunt şi tineri care nu sunt prima dată aici. S-au reîntors în ţara noastră pentru a face voluntariat.
Chloe Palethorp, voluntar: "Sunt învăţătoare la adolescenţi cu dizabilităţi şi când vin aici, e diferit să lucrez cu copii. E trist că nu au parte de aceeaşi educaţie că în Statele Unite."
Ashely Megan Mass, voluntar: "Este a 4-a oară când vin aici la orfelinat. Vara asta m-am întors, mi-am adus şi prietenii cu mine. Am economisit să am destui bani ca să mă pot întoarce vara aceasta."
Iar ajutorul lor face diferenţa.
Teodora Racoveanu, coordonator voluntari: "Copiilor le trebuie multă atenţie şi interacţiune. În America poţi să-ţi iei un semestru liber să faci astfel de activităţi de voluntariat."
Un alt grup de tineri voluntari ar urma să vină în România din această toamnă.