Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kiterii s-au distrat în marea agitată, în Constanța. O lecție pentru începători costă 50 de euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost cod galben de vânt, dar și de distracție duminică în județul Constanța, unde iubitorii de sporturi extreme pe apă au profitat din plin de vremea ideală pentru ei.

Zâmbitori, au intrat în marea agitată și au zburat deasupra valurilor, ajutați de zmeie colorate.

Purtaţi de vânt, cei dornici de adrenalină au cucerit marea, care părea că întâlneşte cerul, iar de pe mal, zmeiele colorate parcă dansau deasupra valurilor.

Şi cum vremea a fost de partea lor, au făcut spectacol şi s-au întrecut în acrobaţii.

Andrei Damian: "Cred că este una dintre cele mai bune zile din an. Încă nu s-a răcit apă şi este super. Vântul este cât de cât tare, se putea şi mai tare, dar e în regulă. Încă nu s-a răcit apă, deci putem să ne dăm liniştiţi. "

Radu este îndrăgostit de skateboard, dar, de curând, a dat asfaltul pe apa mării.

Radu: "Demult visam să fâşâie apa sub mine şi nu ştiam cum să ajung să fac asta şi când au apărut zmeele, hop şi eu, şi puţin câte puţin am învăţat, după care începi să sari, să te învârti."

Şi Bogdan vorbeşte cu mult drag despre acest sport care îţi dă posibilitatea să zbori pentru câteva clipe.

Bogdan Constantin: "Adrenalină în primul rând, senzaţie de libertate şi condiţie fizică. Reporter: E greu? Bogdan Constantin: Foarte, mai ales valurile te obosesc rău de tot."

Înainte de a ieşi în larg însă, începătorii au nevoie de cel puţin zece şedinţe de pregătire. O lecţie costă 50 de euro. Iar kitesurfing-ul poate fi practicat şi de copiii care au peste 12 ani.

Ioan Picu, organizator: "Cu cât sări mai mult, cu atât ai un punctaj mai mare. Aterizarea contează foarte mult şi elegantă, eleganta din aer, care se văd cu ochiul liber. Nu trebuie să fii profesionist. E ultima zi din anul ăsta cred că unde e şi apă caldă şi afară cât de cât este cald."

Cei pasionaţi de acest sport nautic cu zmeu şi placă scot din buzunar şi 1.500 de euro pentru echipament.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult