Judecător român, despre comunitatea gay: O mână de imberbi. Nu le creşte barba şi nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien
“O mâna de imberbi, cărora nu le crește barbă și care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă. În numele unei libertăți prost înțelese suntem chemați să înțepenim în poziție de drepți în față unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit.
Bărbații adevărați, avându-i în preajma, i-ar trimite după țigări, dacă ar ști că se pot descurcă în trafic. Femeile, privindu-i, își redescoperă instinctul matern. Altceva, bieții de ei, nu pot să trezească…”, a scris Adriana Stoicescu pe contul său de Facebook.
Aceasta continuă postarea numindu-i pe membrii comunității respective „oameni mici și frustrați, ințepeniți în traumele copilăriei în care, probabil, s-au simțit neiubiți, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simțim vinovați pentru neîmplinirile lor. Apoi să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor și pot”.
Judecătorul mai scrie că cei din aceasta comunitate se pretind a fi “torturați și marginalizați”
“În numele unei imbecilități numită corectitudine politică îi lăsăm să dea foc planetei. Și, mai ales, îi lăsăm să Îi dea foc Lui Dumnezeu. De parcă toată nebunia planetară nu ar fi de ajuns, mâna lungă a corectitudinii politice a invadat Timișoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul. Oameni care nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă Timișoara vor să ne înregimenteze în nebunia lor”, a continuat ea.
Motivul supărării sale a fost faptul că primăria Timișoara a oferit 50.000 de lei pentru un festival Pride în oraş și că nu a finanţat Festivalul Inimilor, un eveniment folcloric.
“De ani de zile avem Festivalul Inimilor. Aveam zilele în care Timișoara devenea o uriașă grădină. Aveam micile noastre bucurii ale unui oraș pe care NU ÎL MERITAȚI! Azi avem o imensă disperare. Parcurile sunt distruse. Florile au dispărut. Timișoara e plină de gunoaie și e în paragină.
Mâine veți acoperi Catedrala cu o imensă pânză neagră, că să nu va mai deranjeze marșurile. Domul îl veți transformă în birt. Și când veți termină de transformat planetă după chipul vostru, ingropand Chipul Lui, când noi, penibilii, vom dispărea, ce credeți că se va întâmplă?”, a mai scris judecătorul.
Reacția lui Cristi Danileț
Postarea Adrianei Stoicescu a fost criticată de mai multe persoane, inclusiv de judecătorul Cristi Danileț.
“Acest limbaj profund academic, ce denotă o adâncă grijă pentru aproapele, aparține unui apărător al drepturilor omului. După cum se vede, apară drepturile și în timpul liber, ceea ce mă face aproape invidios: un astfel de individ nu va fi niciodată urmărit de Inspecția Judiciară pentru dragostea pe care o manifestă, ci va fi lăsat să zburde nestingherit în spațiul cosmic și chiar în cel online. Așa de liber aș vrea și eu, însă nu am limbajul metaforic atât de dezvoltat”, a scris Danileț pe contul său de Facebook.
După comentariul lui Cristi Danileț, Adriana Stoicescu a scris pe Facebook un răspuns pentru acesta.
"Îi mulțumesc domnului judecător Vasilică Danileț pentru comentariu, precum și fanilor domniei sale. Aceste cuvinte 'ne doare'. Îl anunț să stea liniștit, sunt cercetată din plin pentru postări. Îmi cer iertare că nu sunt în stare să fac politică, să cotrobăi prin arhive, să tund iarbă și să mă bat.
Mulțumesc pentru apelativul 'individ', dar sunt individă. Îmi iau angajamentul că, după pensie, să devin fan activ al tururor celor pe care mi-i indică domnia sa. În același timp mă autodenunț pentru încălcarea drepturilor omului. Solicit pedeapsa capitală. Este unicul drept la replică, va asigur!", a punctat judecătorul.