În România sunt 400.000 de copii cu tulburări de pronunţie şi doar câţiva logopezi în şcoli
Your browser doesn't support HTML5 video.
Așa că zeci de mii de elevi riscă să ajungă la maturitate cu probleme mari de vorbire și, inevitabil, cu stima de sine afectată.
Legea prevede ca toți preșcolarii și elevii de școală primară să fie evaluați și tratați pe banii statului pentru dificultățile de limbaj.
Însă, în cazul logopezilor școlari arondați în orașe, vorbim de câte două mii de copii - la doi, trei specialiști.
La cabinetul de logopedie de la scoala 190, profesoara lucrează cu Darius al doilea an la rând. Sunetele se lasă greu stăpânite.
Până la mijlocul lunii octombrie, logopezii şcolari sunt în plină campanie de depistare, adică de identificare a copiilor cu probleme de pronunţie de la grupa mare a grădiniţei şi de la clasa pregătitoare şi clasa întâi. În sectorul 4, fiecare dintre cei 5 logopezi evaluează 2300 de copii; în jur de 200 au nevoie de terapie, doar că legea prevede ca un profesor poate lucra simultan doar cu 40.
Potrivit specialiştilor Centrului de Resurse Educaţionale, sunt necesari de trei ori mai mulţi logopezi. O sută de profesori în plus abia ar acoperi urgenţele.
Georgiana Șerban, logoped: "În ţara noastră sunt 400.000 de copii cu tulburări de pronunţie. Am lucrat cu dublul faţă de cât era normal. Rezultatele apar mai greu."
Dar părinţii sunt şi ei ocupaţi. La lasă la îndemână şi fără limită de timp tableta, calculatorul şi telefonul, care inhibă nevoia de comunicare directă. E drept, exista o primă platformă interactivă, care să suplinească pe cât posibil numărul mic de şedinţe cu logopedul cu teme făcute cu părinţii, acasă.
Gabriel Lazăr, manager de proiect: "Are nevoie de foarte multe ori de exerciţiu suplimentar faţă de efortul pe care logopedul îl face în contact direct cu copilul."
Accesul la site costa însă 50 de lei pe lună. Pentru cei care nu prind un loc în agenda logopezilor şcolari, tratamentul costă mult în cabinetele private. Între 50 şi 100 de lei şedinţa.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!