Gheorghiţă, despre persoanele cu certificat fals care vor să se vaccineze: Acum nu există un cadru legal
El a explicat că nu crede că din punct de vedere juridic aceste persoane pot fi absolvite de vină.
“În primul rând, trebuie să declare că au un certificat fals, asta înseamnă să devoalezi faptul că la un moment dat ai fost părtaş sau ai solicitat un astfel gest şi că cineva ţi l-a şi acordat. Din punct de vedere al modalităţii juridice în care să se desfăşoare acest lucru, nu cred că există la acest moment în cadrul legislativ care să te exonereze de vreo vină, dar, da, cred că niciodată nu e prea târziu, persoanele respective au dreptul să se şi vaccineze, nu doar se obţine un certificat fals în vaccinare, unde nu aveau acest drept, dar totuşi l-au obţinut într-un fel sau altul prin complicitatea celor care au dat curs unor astfel de solicitări”, a explicat Gheorghiţă, citat de News.ro. El consideră că autorităţile trebuie să se gândească la o astfel de măsură pentru că interesul este să existe cât mai multe persoane vaccinate. “Cred că aici într-adevăr trebuie să ne gândim foarte, foarte bine la această posibilitate pentru că până la urmă din punct de vedere epidemiologic pe noi ne interesează ca persoanele să fie vaccinate, dar acum nu există un cadru legal în care persoana respectivă dacă spune, domnule, eu m-am vaccinat, de fapt, fals, nu sunt vaccinat, dar am obţinut acest certificat, sunt înregistrat în registrul electronic, este foarte greu să spun cum se poate rezolva concret. Asta înseamnă să intri în baza de date, în baza unei decizii a unei autorităţi, să ştergi persoana respectivă şi ulterior să o reintroduci ca fiind într-adevăr vaccinată. Este cumva greu de spus la acest moment cum e bine de procedat pentru că ar putea să vină o persoană care este vaccinată în mod real şi să spună că nu sunt vaccinat în mod real, dar mai vreau să mă vaccinez o dată”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare. El a precizat că nu crede că cineva poate fi absolvit de vină după ce a obţinut un certificat fals de vaccinare şi recunoaşte acest lucru. “Trebuie gândit un sistem, care să fie foarte clar, foarte transparent şi care să prevadă nişte lucruri de la început, dar nu cred că se poate absolvi toată lumea de vreo vină în momentul în care totuşi este o situaţie extrem de gravă, care s-a produs şi care a decredibilizat foarte mult toată munca sistemului medical din această perioadă şi nu doar pe plan intern, ci şi pe plan internaţional. Vedem că sunt deja ţări care se uită la România într-un mod nu foarte admirativ, în condiţiile în care vedem că acest fenomen, din păcate, s-a produs în ţara noastră”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă. Un număr de 366 de dosare penale sunt în lucru, privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane, a anunţat, vineri, MAI.