Fermierii din România renunță să mai cultive pepeni. Învinși de vreme și de samsari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Unii fermierii s-au declarat învinși de vremea schimbătoare și de intermediarii care le cumpără recolta cu bani puțini.
În final, România importă tot mai mulți pepeni, iar oamenii dau pe kilogram cât cer străinii.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, suprafaţa totală cultivată cu pepeni în România a scăzut în ultimii şase ani cu 8 mii de hectare. În acelaşi timp, în ultimii doi ani consumul anual de pepeni a crescut cu 3 kilograme pe cap de locuitor, la 23 de kilograme. Semn clar că importăm tot mai mult. Numai anul trecut au intrat în ţară pepeni în valoare de 13 milioane de euro din Grecia, Turcia şi Spania.
Un agricultor din Timiş a cultivat anul trecut zece hectare cu pepeni, însă în această vară a redus suprafaţa la jumătate.
Agricultor: ”Nu mai este o investiţie profitabilă, nu mai dă randament. Deci investeşti şi te rogi noaptea sau a doua zi să nu vină piatra sau să ai cui să o vinzi. La un preţ bun, că de vândut, vin samsarii să o ia, dar îşi bat joc de tine. Se importă cu TIR-urile sute de tone."
În comuna Gottlob din Timiş, renumită în vestul ţării, se mai cultivă doar pe 220 de hectare, cu 80 mai puţin faţă de anul trecut.
Agricultor: ”Sunt foarte mulţi care au renunţat, din cauza vremii nefavorabile, din cauza forţei de muncă. Oamenii îşi mai reduc din suprafeţe, pentru că nu mai ai cu cine lucra suprafeţe mari."
Şi producţia la hectar e mai mică, iar pepenii nu mai au acelaşi gust dulce, din cauza ploilor.
Viceprimar Gottlob: ”Vremea în acest an a fost un factor negativ, având pe unele porţiuni chiar grindină. Ploile căzute în primăvară, abundente, anul acesta a dus la o diminuare a producţiei. Cei care au renunţat la lubeniţă ori şi-au diminuat suprafaţa, alţii au trecut la cultura mare, grâu, porumb."
În Raiul Pepenilor - Dăbuleni - mulţi fermieri îşi vând recolta samsarilor, care o duc în ţările învecinate.
În consecinţă, cumpărăm din pieţe şi supermaketuri pepeni de import al căror preţ ajunge în prezent şi la 3 lei pe kilogram.