Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Englezii, încântați peste măsură de peisajele și ospitalitatea românilor. ”Iubesc România”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Asemenea Prinţului Charles, care a prins drag de meleagurile noastre, zeci de englezi vin în satele pitoreşti din Transilvania pentru peisajele unice şi ospitalitatea oamenilor.

Încântaţi peste măsură de tot ce găsesc, unii îi ajută pe localnici la muncă şi spun că ce avem noi la ei nu mai există de mult.

În satul Gârbovița, din judeţul Alba, s-a vorbit zilele acestea în engleză. Zece britanici - arheologi, experţi în comunicare, fermieri sau manageri de bancă - au fost atât de impresionaţi de vizita de anul trecut încât acum au revenit. Şi au adus şi utilaje cu care s-au pus pe treabă.

"Oamenii sunt foarte primitori şi e ca şi cum te-ai întoarce în timp. Am fost într-o drumeţie prin pădure seara trecută, am văzut flori, insecte pe care nu le mai găsim în Anglia", povestește Pauline Broadwith, fost manager de banca.

"Anul trecut am venit să ajutăm sătenii să cureţe câmpurile şi am fost aşa de bine primiţi şi a trebuit să ne întoarcem ca să continăum munca pe care am început-o anul trecut", spune Jane Sheenan, fostă învăţătoare.

Citește și
capuse
Bărbat din Buzău diagnosticat cu boala Lyme, după ce a fost muşcat de căpuşă

"Le place aici, sigur. Noi suntem mândri că ne ajută!", spune un localnic. Acum au şi sfaturi pentru prinţul Charles. "Prinţul Charles iubeşte această ţară şi cred că se gândeşte că agricultura în România este cum era în Anglia în urmă cu 200 de ani, încearcă să îşi conducă fermele din Anglia pe baza principiilor din România", spune Richard Mainnman. După muncă urmează şi odihnă. Pentru că muncesc, englezii nu plătesc cazarea. "Aici se relaxează englezii vin pregătim mere din grădină, din livadă, nectar, stau la aer", spune o localnică. "Ei au pierdut toate astea. Chiar astăzi unul dintre săteni îi întreabă dacă mai au locuri aşa frumoase şi au spus că acum 300 de ani mai aveau la fel", spune o altă localnică.

Pe masă se pun numai bucate tradiţionale, iar englezii sunt hotărâţi să revină.

"Iubesc România, o iubesc cu adevărat. Încerc să învaţ limba. Îmi plac oamenii, nu puteam fi primiţi mai bine ca în acest sat. Ne vom întoarce anul viitor", spune unul dintre ei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult