Englezii au „autostrăzi pentru biciclete”, iar cicliștii de la noi merg printre mașini
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este un scenariu puțin probabil pentru noi, dacă ne gândim că în Capitală abia avem 7 kilometri de piste pentru biciclete. În aceste condiții, cicliștii de la noi sunt nevoiți să circule printre mășini și își pun viață în pericol în fiecare zi.
Aproape 800 de bicicliști din toată țară au fost implicați anul trecut în accidente rutiere. Potrivit legii, nu au voie să circule pe trotuar, așa că sunt obligați să o ia printre mășini.
„Foarte greu! A și dat mășina peste mine de câteva ori și pe trotuar nu pot că mă înjură pietonii”, povestește un biciclist.
Sergiu livrează mâncare și trece zilnic cu bicicletă prin centrul Capitalei.
„De exemplu, dacă am livrări și merg pe pistele de biciclete, dăm de borduri, gropi și avem comenzi pe care le fac varză până la urmă! Mai ales ciorba sau chestii de genul”, spune Sergiu, curier.
Capitală are doar 7 kilometri de piste pentru bicicliști omologate, deși primarul general Gabriela Firea a promis anul trecut patru trasee noi.
„Însumate pe hartă, ar reprezenta 34 de kilometri. Dânsa menționează 64 de kilometri și la întrebarea noastră, am înțeles că răspunsul este că ei numără și kilometrii dus și întors”, spune Roxana Wring, consilier general USR.
Nu se știe însă când vor fi construite pistele noi pentru că nu au fost stabilite și termene în proiect.
Între timp, londonezii au transformat șosele întregi în adevărate autostrăzi pe care circulă doar bicicliștii. Acestea leagă stațiile de centrul orașului, făcându-le mai accesibile pentru cicliști.
În Londra, bicicletă nu este numai un moft, ci un adevărat mijloc de transport în comun. De aceea, primăria din Londra a construit ceea ce numește autostrăzi pentru biciclete. Așa arată porțiuni din drum dedicate special bicicletelor, care leagă toate colțurile orașului.
În timp ce englezii se laudă cu autostrăzi pentru biciclete, țara noastră reușește să se promoveze singură în mod negativ cu astfel de obstacole întâlnite chiar pe pistele pentru biciclete.
Vorbim, poate, despre cel mai cunoscut copac din București la acest moment care, se întâmplă să se afle chiar lângă Catedrala Mântuirii Neamului.
Marcajele pentru această pistă de biciclete au costat peste 400 de mii de lei. Traseul a fost până la urmă închis.
„Este renumit acel copac pus în mijlocul pistei, pistă care oricum nu mai există. Este doar un desen pe asfalt pentru că acele piste pe trotuar au fost interzise”, spune Mihai Deneș, vicepreședintele Federației Bicicliștilor din România.
În plus, aproape 80 la sută din pistele trasate pe trotuare în timpul mandatului fostului primar general Sorin Oprescu au fost declarate ilegale.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!