Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elevii din peste 2.000 de școli vor învăța alternativ. 101 unități vor fi închise

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu doar trei zile înainte de începerea şcolii, autorităţile sunt bulversate. În peste 6.000 de şcoli, elevii vor merge luni la cursuri. Însă în alte 2.000 de unităţi de învăţământ, copiii vor învăţa alternativ, jumătate acasă şi jumătate la şcoală.

101 școli vor fi închise. Deciziile au fost luate de comitetele pentru situaţii speciale de urgenţă din fiecare judeţ.

Iar în Bucureşti, 595 de unităţi de învăţământ vor funcţiona pe scenariul galben, iar 5 pe cel roşu.

Mii de unităţi de învăţământ din toată ţara au trimis astfel de planuri cu procedura de începere a noului an şcolar. Pe zeci de hârtii, profesorii şi directorii şcolilor au scris scenariul după care vor funcţiona de luni, modul în care se vor desfăşura cursurile, câţi elevi vor fi în clase şi la ce oră trebuie să ajungă elevii la scoală dimineaţa. Planurile au fost avizate de direcţiile de sănătate publică din fiecare judeţ şi de inspectoratele şcolare.

În Bucureşti majoritatea şcolilor vor avea cursuri în mod hibrid. O săptămână copiii vor merge la şcoală, o săptămână vor participa de acasă la cursuri pe internet.

Citește și
Raed Arafat, despre un vaccin anti-COVID: ”Nu va rezolva instantaneu situaţia pentru că ai nevoie de miliarde de doze”
Ce se va întâmpla cu elevii care vor refuza să poarte masca în timpul orelor. Precizările lui Raed Arafat

Una dintre şcolile închise din Bucureşti care de luni îşi va desfăşura activitatea exclusiv online conform scenariului roşu este şi o unitate de învăţământ din sectorul 5 al Capitalei. Acolo au fost confirmate trei cazuri de infecţii cu noul virus la trei salariaţi printre care şi directorul unităţii de învăţământ. Cei 1.150 de elevi vor învăţa de acasă timp de cel puţin 14 zile şi vor fi ajutaţi online de cele 65 de cadre didactice.

Alte două creşe din sectorul 3 vor rămâne închise luni.

În cele mai multe şcoli, părinţii aşteaptă îngrijoraţi decizia finală de la comitetul local de urgenţă. Iar în unele locuri, părinţii s-au revoltat din cauza conditilor din clase, care spun ei, nu asigura distanţarea dintre elevi.

Nici situaţia transportului şcolar nu a fost decomdata lămurită. La Slobozia, de pildă, încă se aşteaptă o hotărâre despre triplarea curselor pentru elevi pentru a se respecta distanţarea fizică, însă până atunci şoferii peticesc un microbuz împrumutat.

Şi în comuna Lungheni din Iaşi în singurul microbuz şcolar vor urca mai puţini elevi, aşa că va fi nevoie de mai multe curse.

Iar la medicii de familie sunt cozi pentru adeverinţele necesare în dosarele elevilor la şcoală. Documentele medicale pentru înscrierea copiilor sunt obligatorii la începutul unui ciclu şcolar.

Asadar dacă vă înscrieţi copilul acum în clasa 1 a, în clasa a 5-a sau adolescentul în clasa a 9-a la liceu veţi avea nevoie de aceasta adevarinta de la medicul de familie . De altfel dacă un elev se transferă de la o unitate de inv la alta va avea nevoie de acest document, iar dacă un copil va lipsi de la şcoală mai mult de 3 zile consecutiv la întoarcerea în colectivitate va avea nevoie de un aviz epidemiologic.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult