Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Ei cu hoții, noi cu toții!”. Noi proteste sunt anunțate duminică în Piața Victoriei

Un nou protest față de modicările legilor justiției va fi organizat duminică, 10 decembrie, în fața sediului Guvernului.

”Chemare la proteste de amploare. A început dictatura hoției. Chemam lumea din Romania, diaspora să vină la București, din toată țara!

Dacă proiectul de modificare a statutului magistraților devine lege, independența procurorilor va fi eliminată, judecătorilor și procurorilor li se vor îngrădi dreptul la critică și cel la liberă exprimare, magistrații vor putea fi anchetați de comisii parlamentare, iar magistrații trimiși în judecată vor putea continua să judece și să “împartă dreptate”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului creat de mai multe organizații civice.

”Nu vom sta și accepta repetarea istoriei. Dictatura nu se instalează într-o zi sau peste noapte, nu există anunț oficial de instalare a dictaturii. Fiecare zi în care tăcem și închidem ochii la restrângerea drepturilor noastre, a libertăților individuale, a democrației, a independenței justiției și domniei legii ne îndepărtează de lumea democratică în care am intrat cu atâtea sacrificii.

Nu avem voie să acceptăm întoarcerea în trecutul întunecat al României. Duminică, 10 decembrie 2017, ora 18.00, vom ieși în stradă din nou. Vă chemăm, dragi cetățeni ai României, din București și din provincie în Piața Victoriei din București. Toți cei care nu au posibilitatea de a veni în București să iasă în fiecare oraș în care trăiesc și își cresc copiii. Haideți să ne apărăm dreptul la libertate și demnitate, drept atât de greu câştigat. Maşina de vot PSD, ALDE, UDMR continuă să ne macine libertatea, pe care noi avem datoria să o apărăm pentru noi și pentru copiii noştri”, mai afirmă organizatorii protestelor.

Citește și
protest parlament
Filmul protestului de la Parlament. Deputatul PSD care s-a ales cu dosar penal se apără

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult