Duminica Floriilor. Procesiune impresionantă în București
Your browser doesn't support HTML5 video.
În București, mii de credincioși au participat la o procesiune impresionantă, în amintirea intrării lui Isus în Ierusalim.
Cu ramuri şi flori în mâini, credincioşii catolici s-au adunat în faţa Bisericii Franceze din Bucureşti. După câteva minute de rugăciune, au pornit pe jos spre Catedrala Sfântul Iosif.
Credincios: ”Floriile, Paștele nu înseamnă doar cozonac şi miel, înseamnă bucuria sufletului şi reînnoirea a tot ce înseamnă să fii om. Ne dorim pace, sănătate, stabilitate!”
Şase băieţi şi fete au purtat o cruce de lemn, de patru metri înălţime, dăruită tinerilor de Papa Paul al II-lea acum mai bine de 20 de ani. La procesiune au participat şi catolici din alte ţări.
Procesiunea a avut ca punct final Catedrala Sfântul Iosif, unde a avut loc o slujbă specială. Oamenii fac acest traseu pentru a rememora intrarea lui Iisus în Ierusalim, după învierea lui Lazăr.
Preot: ''Să nu uităm că tot ce e frumos, gloria este în lumina suferinţei. Am şi o ramură de măslin, care e şi simbolul păcii.''
Cei mici s-au pregătit special pentru slujba de Florii.
Francisc Doboș, purtător de cuvânt: ''Se apropie Paştele, cel catolic şi ortodocs, fiecare să se apropie de Dumnezeu, de biserică, de cei dragi. Astăzi, Papa Francisc a celebrat astăzi, pe lângă Florii, şi Ziua Tineretului şi a spus ''nu vă temeţi!'', pentru că fiecăruia dintre noi ne e frică şi suntem nesiguri pe viaţă”.”
Peste tot în ţară, credincioşi catolici au participat la slujbe de Florii. La Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au mers la Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime din centrul oraşului.
Tot duminică, creştinii ortodocşi sărbătoresc Buna Vestire, momentul în care Fecioara Maria a primit vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Hristos. După patru săptămâni de post, creştinii au avut dezlegare la pește.