Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dosarele de pensii, verificate în toată ţara. "Ăsta e sistemul, a nenorocit multă lume"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Casele de pensii din toată țara întră într-un amplu proces de verificare. Declarația îi aparține, Violetei Alexandru, noul ministru al Muncii.

În urma unui control neanunțat la Casa de Pensii Sector 6, ministrul a avut confirmarea că oamenii sunt nevoiți să aștepte și o jumătate de an decizia de pensionare.

Timp în care, evident, nu primesc un leu.

„Sistemul public din România are o problemă cu asumarea responsabilității”, a concluzionat ministrul Muncii.

O oră a petrecut ministrul Muncii la Casa Locală de Pensii a sectorului 6 din București. Printre altele, a încercat să afle de ce oamenii așteaptă decizia mai mult de 45 de zile, cât prevede legea. Uneori, întârzierea se întinde pe 6 luni.

Violeta Alexandru: „Intervin nenumărate entități și structuri, unul verifică datele, unde îl verifică pe cel care introduce datele, unul îl verifică pe cel care verifică, următorii sunt structurați că o comisie care verifică pe cel care introduce datele verificat, toate aceste lucruri în lanț nu arată decât că sistemul public din România are o problemă cu asumarea responsabilității. Sunt oameni cărora li se spune un termen nerespectat ulterior și care nu dispun de resurse pentru a-și putea asigura cheltuieli zilnice de trai, plata utilităților”.

Citește și
bani pensii
Peste 9.300 de români au pensii "de serviciu". Cine încasează 18.629 lei

Instituția nu a făcut public numărul celor care așteaptă cu lunile să ia prima pensie.

Violeta Alexandru: „Nu-mi propun să dau oameni afară din capul locului, doar că vreau să dau pe cineva afară, dar voi face o evaluare atentă”.

Deși există multiple filtre de verificare, există și erori de calcul.

Această femeie a primit decizia de pensionare în iunie, însă deși are o vechime de 36 de ani, spune ea, în acte apar doar 28. Acum speră să primească banii și pentru cele cinci luni de când așteaptă un răspuns.

Boghita Bantu, pensionară: „Doamna directoare a zis că sistemul este de vină. Prima fișă de calcul a fost greșită, a două a zis că să nu mă aștept la prea mult. Am insistat să mai cer a treia fișă de calcul, adeverință mi s-a zis să aduc, am adus, pentru sporuri, ture de noapte, am făcut pârtie aici. Mi s-a spus că ăsta este sistemul, că a nenorocit multă lume. Adică în timpul cât munceam eu și altă lume că mine”.

Pe de altă parte, fostul ministru al Muncii spune că nu au fost foarte multe decizii de pensionare ori plăți întârziate.

Marius Budai, fostul ministru al Muncii: „Cu siguranță că pot apărea și astfel de cazuri, cu siguranță că în tot ce se întreprinde într-un minister, într-o serviciu public, din mai multe motive: unul ar fi că o persoană realizează stagiul de cotizare într-o țară UE, acel schimb de documente poate dura. Sau lipsa de un document la dosar și se solicită o clarificare sau poate fi chiar o problemă în prelucrarea dosarului, dar nu sunt cazuri multiple. Chestiuni care ar trebui discutate și rezolvate în interiorul ministerului, nu la televizor. ”

Totuși, noul ministru a anunțat că va face verificări în toată țara, pentru a nu mai exista astfel de probleme.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult