Doi părinți din județul Vaslui se chinuie să își crească copiii: ”Nu sunt bani. E greu”

62203263
Pro TV

Doi părinți din județul Vaslui sunt un exemplu de mândrie pentru comunitatea lor, pentru felul în care îi cresc și îi educă pe cei mici, în ciuda dificultăților financiare prin care trec.

Frățiorii își doresc mult să meargă la mare, dar visul lor pare departe de a putea fi și îndeplinit. De Marea Neagră au auzit doar în poveștile colegilor mai norocoși, iar de atunci așteaptă și ei momentul în care vor face prima baie în mare.

Ionuț are 8 ani și, inimos, își ajută părinții în gospodărie cât poate mai bine. Hrănește animalele din curte, se duce cu părinții la câmp și abia cand își termină treburile se joacă pe uliță cu alți copii. Vacanța lui și a surorilor sale, Ana și Florentina, nu aduce nicio schimbare.

Reporter: Ce faci vara asta?
Copil: ”Mă joc, ajut pe mama să aducă vaca, să o mulgă, îl ajut și pe tată, mă duc la fân, să aducă calul, cu căruța mă duc".

Ionuț a văzut marea numai la televizor. Surioara lui, Ana, visează la aceleași depărtări.

Citește și
Avem tineri capabili, dar economia nu e pregătită pentru ei cu job-uri pe măsură. Fenomenul „brain drain” se acutizează
Avem tineri capabili, dar economia nu e pregătită pentru ei cu job-uri pe măsură. Fenomenul „brain drain” se acutizează

Ana: "Mi-aș dori să merg în vacanță la mare, să mă bălăcesc în apă. A fost o prietenă de-a mea la Costinești, la mare. A povestit că a fost frumos, a văzut marea, mare, mare.”

Părinții celor trei copii de 5, 8 și 10 ani muncesc din greu: mama este femeie de serviciu la școala din sat, iar tatăl lucrează cu ziua. Din banii strânși, abia au strictul necesar, și nu-și permit să-și trimită copiii în vacanțe. Singura ieșire a copiilor a fost anul acesta o excursie de o zi în zona Lacul Roșu, oferită de un ONG.

Lenuța Băcescu, mama: ”E e greu de câștigat la țară. Se găsește greu de muncă. Muncim cum putem. Le trebuie ghiozdane, Ana și Ionuț le au rupte. Au caiete, dar trebuie pixuri, treining, adidași, ce trebuie pentru școală".

Florin Băcescu, tatăl: ”Nu sunt bani. E greu și noi la părinți, eram necăjiți, nu aveam nimic.”

Eliza Drob, reprezentant World Vision: "Mama e foarte implicată, își dorește ca copiii să reușească în viață, să depășească bariera sărăciei. Țin minte că atunci când școală s-a mutat online, cu 3 copii în clase diferite, a făcut schimb cu un vecin care avea o tabletă și nu o folosea, dacă îmi dați tabletă vă dau lapte în fiecare zi".

Pentru că provin dintr-o familie care se descurcă greu, cei doi copii mai mari primesc o masă caldă prin programul "Pâine și mâine", oferit de World Vision România.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Avem tineri capabili, dar economia nu e pregătită pentru ei cu job-uri pe măsură. Fenomenul „brain drain” se acutizează
Avem tineri capabili, dar economia nu e pregătită pentru ei cu job-uri pe măsură. Fenomenul „brain drain” se acutizează

România este una dintre țările care au cel mai mult de suferit în urma exodului de resursă umană calificată, cu studii superioare, pe fondul lipsei de locuri de muncă potrivite tinerilor absolvenți.

Studiu: Doar 27% dintre angajaţi sunt fericiţi la locul de muncă. 55% susţin că angajatorii nu îi sprijină suficient
Studiu: Doar 27% dintre angajaţi sunt fericiţi la locul de muncă. 55% susţin că angajatorii nu îi sprijină suficient

Ponderea angajaţilor români care se simt fericiţi şi împliniţi la locul de muncă, în 2026, a scăzut cu 8% faţă de anul anterior, la 27% din total, relevă un studiu de specialitate, dat publicităţii joi.

Dacă această infracțiune ar fi o țară, ar fi a treia economie a lumii, după SUA și China
Dacă această infracțiune ar fi o țară, ar fi a treia economie a lumii, după SUA și China

Atacurile cibernetice devin tot mai sofisticate şi automatizate, din cauza revoluţiei inteligenţei artificiale (AI), cauzând pagube majore întreprinderilor, alertează reasigurătorul Munich Re într-un studiu publicat miercuri, relatează AFP.

Recomandări
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult

În ultimii patru ani, România și-a mărit cu aproape 200% cheltuielile cu achizițiile militare. Jumătate din importuri vin de la americani, iar restul din Norvegia și Olanda, arată raportul institutului internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.

Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia

La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, Guvernul a decis să declanșeze situația de criză pe piața carburanților. 

Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Meteorologii anunţă, vineri, că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoarele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în prima parte a intervalului.