Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Din bucătăriile virtuale, la tribunal. Jamila și Laura Laurențiu se luptă în instanță pentru eclerul la tavă

Your browser doesn't support HTML5 video.

"Eclerul la tavă" este disputat în justiție de Jamila și Laura Laurențiu, ambele urmărite pentru rețetele pe care le promovează pe Internet.

Jamila îi cere Laurei daune de peste 5.000 de euro. Reclamanta se plânge că ar fi suferit pagube după ce Youtube a restricționat accesul publicului la clipul în care oferă rețeta celebrei prăjituri franțuzești pe care și pârâta o publicase.

Eclerul la tavă: aceeași prăjitură delicioasă prezentată de Laura Laurențiu, apoi, la trei ani distanță, în 2019, de Jamila. Atunci a început conflictul, iar Laura a reclamat-o pe Jamila la Youtube, care i-a restricționat clipul pentru 17 zile.

Laura Laurențiu: “Nu este o lege, dar bune practici în citarea sursei atunci când ne inspirăm de la cineva. Dacă ar fi citat, ar fi spus am văzut eclerul la tavă la Laura sau în altă parte, eu nu m-aș fi legat de ea în niciun fel. Noi în blogosfera mizăm pe cuvinte cheie. Acest cuvânt a fost creat de mine. A avut succes. Am considerat că ea profită de brendul creat de mine”.

Disputa s-a mutat din bucătăriile virtuale pe conturile de socializare, unde admiratoarele celor două s-au înfruntat zile în șir, iar schimbul de mesaje a devenit tot mai picant.

Câteva săptămâni mai târziu, Jamila a deschis un proces de proprietate intelectuală, cerând ca Laura Laurențiu să fie obligată la plata unor daune morale și materiale de peste 5.000 de euro. Ea s-a plâns că deși are o marca înregistrată la OSIM, a fost împiedicată să o valorifice. Ba chiar că ar fi pierdut bani pentru că filmul a fost restricționat.

"Reclamanta (Gianina Staicu, alis Jamila n.red.) a solicitat constatarea încălcării dreptului la demnitate, reputație și onoare, săvârșită de pârâtă și dispunerea reparării prejudiciului cauzat", conform Tribunalului București.

Invitată La Măruță, Jamila a povestit de altfel cât de importantă este audiența.

Jamila: ”Am investit foarte mult în Jamila. Și timp. Și bani. Și nervi. Și ce vrei tu. Din asta trăim. Nu am vrut să pun floricele pe farfurie cu penseta. Eu nu sunt bucătar. Sunt vlogger. Am vrut și oamenilor să le iasă rețetele”.

După debutul acestui conflict, Jamila a obținut la OSIM înregistrarea mărcii "Prăjitură ecler la tavă" care este protejată pentru o perioadă de 10 ani.

Foarte populară în România, prăjitură ecler își are originea în Franța. Inițial s-a numit pâinea ducesei, iar denumirea actuală care înseamnă fulger în limba franceză a fost consacrată în toată lumeap. La început, eclerul avea formă unui deget rulat în migdale, dar a fost modernizat de celebrul patiser Marie-Antoine Careme, care a inventat și profiterolul.

Tribunalul București a tranșat în primă instanță disputa dintre cele două bucătărese și a statuat că rețetele culinare nu sunt protejate de drepturile de autor, cu atât mai puțin titlurile acestora. De aceea, judecătorii i-au respins vloggeriței reclamante toate cele cinci capete de cerere. Ba chiar a obligat-o să îi plătească vloggeriței pârâte cheltuielile de judecată în valoare de 5.000 de lei. Disputa dintre cele două se mută de-acum la Curtea de Apel București.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult