Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum au decis doi maramureșeni plecați în Emiratele Arabe Unite să păstreze tradițiile locale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deși avem ținuturi minunate, asaltul coloșilor din beton și inox pare greu de stăvilit.

Pentru a împiedica distrugerea satelor pitorești, autoritățile din Maramureșul istoric le dau localnicilor gratuit proiecte de case pentru a limita ridicarea unor construcții îndoielnice.

Însă, în lipsa unor reguli ferme și a unor primari vigilenți, fiecare face ce vrea.

Însă acest aşa-zis "modernism" riscă să ucidă, în câţiva ani, toată zona Maramureşului.

În localitatea Călinești, aflată la aproximativ 60 kilometri de Baia Mare, căsuţele mărunte din lemn sunt tot mai puţine. În schimb, vilele de două trei etaje, cu porţi imense din fier forjat sunt tot mai prezente.

"Pe aici, pe uliţa asta, acum vreo 20 de ani toate casele au fost din lemn, acum s-au făcut mai noi, că-s tineri. Şi valorile noastre se duc, le duc alţii în altă parte. Toţi au schimbat. Asta-i lumea de acum", explică Vasile Duma, viceprimar comuna Budești.

Citește și
Brad Craciun
Cum arată bradul de peste 20 de metri din fața Centrului Rockefeller din New York

Cum nu reuşesc să stopeze avântul localnicilor de a construi reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş le pun la acestora la dispoziţie proiecte de case cu titlu gratuit. S-au alocat 200000 de lei şi pentru salvarea locuinţelor bătrâneşti.

"Trebuie să învăţăm oamenii să conştientizeze valoarea patrimoniului construit. Se recomandă materialele tradiţionale, culorile stridente, volumetriile foarte mari, nerespectarea regimului de aliniere a construcţiei. Inox, placări pe faţadă cu gresie sau alte materiale care nu se încadrează în specificul local", explică George Lazăr, arhitect şef Consiliul Judeţean Maramureş.

Este de neînţeles, însă, de ce autorităţile nu au votat ca în Grecia, Spania, Italia sau Franţa hotărâri prin care să-i oblige pe oameni să respecte anumite reguli.

În ţările care îşi respectă tradiţiile, orice abuz arhitectural se pedepseşte sever.

Anca şi Ciprian au muncit peste 10 ani în Emiratele Arabe şi au decis să revină în satul ei natal unde au acum 3 căsuţe pe care le-au strămutat. Altfel ar fi ajuns lemne de foc.

"Am văzut în Austria, Italia, Spania, ei îşi promovează tradiţia. Satele să dăinuie, să nu dispară. Am zis să facem ceva ce ne place şi am şi muncit pentru asta", spune cei doi.

În cazul în care vreţi să le urmaţi exemplul la nivel naţional, există peste 30 de ghiduri cu sfaturi menite să-i ajute pe cei care decid să-şi construiască o casă tradiţională.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult