Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Crosuri la Timișoara și pe malul Mării Negre, într-un eveniment ce promovează sănătatea

Your browser doesn't support HTML5 video.

O mie de oameni, dornici de mișcare și să descopere Timișoara, s-au aliniat duminică la start și au alergat pe diferite trasee cu atracții turistice.

Scene similare s-au derulat și la malul Mării Negre, unde a fost organizat un cros pe nisip, la care au participat atât adulți cu experiență, cât și copii.

Peste 1500 de oameni au răspuns invitaţiei şi au invadat plaja pentru a lua parte la Crosul Marii Negre. Mângâiaţi de soare, pentru unii a fost o provocare să facă mişcare, mai ales pe nisip.

"Cel mai greu a fost să las telecomanda din mână şi să mă ridic de pe canapea”, spune un bărbat.

Alţii, în schimb, au ştiut din prima clipă că vor să fie învingători.

"M-am înscris ca să câştig această cursă”, spune un băiețel.

Despre mişcare a fost vorba şi la Timişoara, unde startul a fost dat de cavaleri îmbrăcaţi în straie de epocă.

Cei dornici să pornească la drum au avut de ales dintre cele şase trasee. De pildă, participanţii hotărâţi să îşi depăşească limitele au pornit din localitatea Otelec şi au avut la dispoziţie cinci ore şi jumătate pentru a ajunge la linia de sosire, în centrul istoric al oraşului de pe Bega.

Evenimentul, care promovează sportul pentru îmbunătăţirea sănătăţii, i-a purtat pe concurenţi prin zone cu importanţă istorică şi turistică.

Olimpiu Porumb, organizator: "Pretextul este istoric. Timișoara are o istorie frumoasă. Am legat cele 6 probe pe care le avem de la maraton până la 2 kilometri le-am legat de istorie şi invităm lumea să alerge alături de noi."

Statisticile arată ca țara noastră se află pe locul al doilea în Europa la capitolul sedentarism, iar 63 la sută dintre români nu fac mişcare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult