Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În România, 20% din cupluri nu pot procrea. Soluția salvatoare este mult prea scumpă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este ziua fertilităţii, iar duminică, zeci de cupluri din Bucureşti şi-au scris dorinţele pe baloane colorate pe care le-au înălţat la cer.

Din păcate, în România, un cuplu din cinci nu poate să procreeze, potrivit statisticilor. În multe cazuri soluţia este fertilizarea în vitro, însă procedura costă câteva mii de euro şi prea puţini sunt cei care îşi permit. În prezent, statul ajută doar 1000 de familii să îşi îndeplinească visul de a avea un copil, iar decontarea este parţială.

Zeci de baloane cu tot atâtea dorinţe scrise pe ele au fost eliberate deasupra Bucureştiului. Multe cupluri îşi doresc un copil mai mult decât orice pe lume. În această situaţie a fost şi Ramona, care timp de trei ani a trecut prin mai multe proceduri de fertilizare în vitro, atât în România, cât şi în străinătate.

Acum îi are pe Andreea şi Ştefan care i-au umplut viaţa de fericire.

Ramona Chechi, mamă: "Eram terminată fizic, psihic, financiar nu discutăm. Dacă calcuez din 2015 de când efectiv am început, până am obţinut sarcina, pot să zic că am ajuns la câteva zeci de mii de euro. Când îi văd pe ei e ceva ce nu poţi să descrii, e minunat. Nimic nu poate înlocui, oricâţi bani ai avea, orice funcţie, carieră."

Citește și
Fumat
De ce femeile care fumează riscă să nu mai poată face copii

Principala problemă, spun medicii, este că tinerii aşteaptă prea mult până să ia decizia de a face un copil.

Medic: "În momentul în care avem un diagnostic, la peste 95% din cupluri problemă de fertilitate se rezolvă. Astăzi există terapii destul de avansate care rezolva peste 95% din cazuri. Un caz pe care nu putem să îl rezolvăm este când avem deja o vârstă foarte înaintată şi ovarele nu mai produc şi chiar nu mai avem ce face."

În o treime din cazuri, spun medicii, este nevoie de fertilizare în vitro. În România se fac doar 5000-6000 de astfel de proceduri pe an, de 10 ori mai puţine decât în statele din vest.

Tratamentul este extrem de costisitor şi puţini îşi permit.

Medic: "Există programul naţional de FIV al Miisterului Sănătăţii, unde există o decontare directă cu clinicile participante, în jur de 6.200 de lei pe fiecare producedură. Gândiţi-vă că preţul procedurii e undeva la 11.000 de lei. Este un pic peste jumătatea procedurii şi nu există niciun pic de decontare pentru medicaţie. Comparaţi cu o ţară că Bulgaria unde programul naţional acoperă trei proceduri cap coadă cu tot cu medicaţie."

Un program similar oferă şi Primăria Capitalei. Însă doar 1000 de cupluri pe an beneficiază de ajutor complet, alături de încă 1000 de beneficiari ai programului Ministerului Sănătăţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult