Copiii majori și apți de muncă ar putea fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cu toate acestea, copiii ar trebui să plătească o pensie, de maximum 20 la sută din veniturile lor, pentru mama, tatăl, bunicii sau străbunicii ajunşi neputincioşi, care se confruntă cu dificultăţi materiale. În cazul în care părţile nu se înţeleg de bună voie, chestiunea ar putea fi tranşată în instanţă
Cornelia şi Dumitru Ciucă, din comuna argeşeana Băbana, au crescut, cu iubire, cinci fete ajunse toate la casele lor. Cei doi soţi se descurcă, aşa cum pot, din pensia de 1300 de lei a bărbatului, care a muncit 37 de ani.
Dumitru Ciucă, pensionar: "Împrumut bani ... numai cu împrumuturi!"
Reporter: "V-ar plăcea să vă dea copiii bani, să vă ajute cu bani?"
Dumitru Ciucă, pensionar: "Eee ... nuuu, de ce? Au şi ei greutăţile lor! Fiecare au 3 copii, au copiii în şcoli."
Cornelia Ciucă, pensionară: "Nu mai ne trimite, că n-are de unde, vă spusei. N-are acuma, că dacă a fost ... unde lucrează, la restaurant, nu ia decât 600 de euro."
În expunerea de motive, cei 72 de parlamentari care au iniţiat proiectul, susţin că normele morale nu mai sunt suficiente pentru a-i face pe copii să aibă grijă de părinţi, aşa că trebuie obligaţi printr-o lege specială, numită "a recunoştinţei între generaţii" .
Art. 3, alineatul 6 Părinţii au dreptul la respect şi recunoştinţa din partea copiilor, fără nicio condiţie sau restricţie.
Art 7, alineatul 2 Copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material.
Dumitru Gherman, deputat PSD: "Nu-i neapărat vorba despre bani. Aşa cum vă spuneam, este acest tip de abandon european, mondial, chiar, un abandon emoţional. Adică valorile morale, creştine şi valorile vechi ale societăţii româneşti s-au cam lăsat deoparte."
Totuşi, mulţi vârstnici spun că nu vor să devină o povară.
Bătrână: "Dacă ea considera şi vrea să mă ajute, bine. Dacă nu muncesc până cad jos, numai ca să nu o oblig."
Gabriel Bibire, psiholog: "Bătrânii în general nu cer ajutor, încearcă să se descurce, încearcă să rămână independenţi. Cred că această lege este binevenită poate ne ajută să ne mai maturizăm un pic, să vedem că şi generaţia a treia ne poate fi de ajutor."
Potrivit proiectului, îndatoririle tinerilor ar putea fi scrise într-un contract sau în testament, ori stabilite de comun acord între părţi. Altfel, instanţa va stabili cuantumul pensiei de întreţinere, care nu poate depăşi o cincime din venitul celor obligaţi să o plătească.
Dan Chirleșan, economist: "Statul are obligaţia de a plăti celor care au contribuit pensiile normale. Aşa cum statul plăteşte pensii extraodinare sau speciale indifierent de contributivitate, nu cred că statul nostru poate să-şi abandoneze bătrânii şi să-i lase doar în mâinile unor nepoţi. Este obligaţia fundamnetala acestui stat."
Pentru asistenţii sociali, care au văzut multe cazuri de neglijare, legea are sens.
Codruta Szekely, asistent social: "Din ce în ce mai mulţi copii care, să zicem, nu se interesează de vârstnici sau despre care aflăm doar ulterior când vin să ne solicite un certificat de deces."
Legea instituie aceleaşi reguli în privinţa întreţinerii bunicilor şi străbunicilor care nu mai au alt sprijin. Cei care nu-şi achită obligaţiile sunt pasibili de închisoare, potrivit proiectului.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!