Copii şi bătrâni torturaţi şi mutilaţi, după ce li s-a promis o viaţă perfectă în Italia
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mulți copii, bătrâni sau chiar oameni în putere sunt amăgiți de traficanți că vor duce o viață fără griji în Italia, Suedia ori Spania.
Imediat ce ajung acolo, însă, sunt forțați să stea cu mâna întinsă. Unii sunt chiar mutilați, ca să impresioneze.
Doar 7 copii și 19 adulți români au fost salvați anul trecut de autorități din mâinile rețelelor de cerșetorie. Au fost forțați să stea pe străzi indiferent de vreme, fără mâncare ori apă și de multe ori abuzați fizic.
Daniela și copiii ei de 5 și 7 ani sunt trei dintre aceste victime: "A început să ne amenințe, să îi bruscheze pe copii, uneori să ne bată. Niciodată nu făceam bine, niciodată nu strângeam suficienți."
Marius Burcea, Agenția Împotriva Traficului de Persoane: "Ajung să fie abuzați și mutilați tocmai ca să fie mai atractivi și să primească mai mulți bani, să vândă o poveste".
Fenomenul este amplu, ne arată datele Comisiei Europene care ne plasează pe primul loc în Europa la numărul de persoane traficate. Dar cât de amplu, nici autoritățile române nu știu.
Ciprian Ghițuleasa, Agenția Împotriva Traficului de Persoane: "Cu siguranță sunt mult mai multe victime, asta este și scopul campaniei să le scoatem aceste victime la suprafață."
Ca să îi prevină pe copiii din familiile nevoiașe să nu cadă în capcana traficanților, Agenția Națională împotriva Traficului de persoane, autoritatea care monitorizează acest fenomen, a demarat o campanie. Experții vor organiza întâlniri în zonele de unde sunt racolați cei mai mulți minori: Vaslui, Sibiu și Bihor. Reprezentanții ONG-urilor spun că este nevoie de mai mult.
Mariana Arnăutu, fundația World Vision: "Sunt frumoase aceste campanii, dar vrem să vedem și rezultate ca astfel de cazuri pe care le vedem în presă să nu se mai repete, pentru că dor."
Voluntarii care ajută victimele cer ca, mai ales în mediul rural, autoritățile locale, de la primarii și poliție până la profesori să fie vigilente și să verifice atunci când un copil dispare.
Totuși, cele mai multe victime ale traficanților rămân cele exploatate sexual. 400 de tinere au fost salvate anul trecut din mâinile proxeneților.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , victime , europa , traficanți , cersetori
Dată publicare: 06-10-2019 19:59