Condițiile pentru a beneficia de ajutorul de la stat pentru fertilizare in vitro. Ce trebuie să conțină dosarul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei interesați vor putea depune cereri, pentru a obține banii, de luna viitoare.
Măsura este luată în contextul în care, în țara noastră, natalitatea este în continuă scădere de 30 de ani încoace.
Drumul spre obținerea unei sarcini poate fi anevoios și costisitor, spune una dintre miile de femei care acum încearcă să aibă un copil prin fertilizare în vitro.
Pacientă: „În acest program se înscriu majoritatea clinicilor private, pentru că au aparatură și personal mai instruit. Aceste clinici private nu au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Eu, la prima consultație, am cheltuit 1.300 de euro doar pentru niște analize și histeroscopie. Înainte de a începe procedura sau chiar pe parcurs sunt multe investigații care se fac.”
Programul naţional de sprijinire a natalităţii va demara pe 5 decembrie.
Puteți beneficia de cei 15.000 de lei ajutor de la stat, sub formă de vouchere, dacă aveți între 20 și 45 de ani și o indicație din partea medicului specialist pentru a face fertilizare în vitro. Dosarul pe care trebuie să-l depuneți trebuie să conțină o cerere tip, care va putea fi găsită pe site-ul Ministerului Familiei, copii ale actelor de identitate, o declarație pe propria răspundere și documentul care dovedește că doctorul vă recomandă această procedură. Trebuie să adăugați și o adeverință care arată că sunteți asigurat în sistemul public de sănătate.
Nicole Brunel, președinte Asociația SOS Infertilitatea: „Poate nu vor acoperi integral costurile, dar vor da acel imbold pentru a trece la fapte și sper că clinicile nu vor umfla prețurile. Nu există garanții. Rata de reușită, în mare, este de o treime - un FIV din trei reușește. Cuplurile cu probleme moderate de fertilitate vor reuși la prima sau la a doua fertilizare în vitro, cele cu probleme grave - la a treia sau a patra.”
Femeile pot aplica de trei ori și ar putea obține în total 45.000 de lei. Anul acesta ar putea fi acceptate 2.500 de beneficiare, iar în 2023 – cel puțin 10.000, spun autorităţile.
Gabriela Firea, Ministrul Familiei: „Din păcate, în ţara noastră unul din cinci cupluri suferă de infertilitate, sunt statistici îngrijorătoare.”
Adrian Dan, sociolog la Universitatea din București: „Întârzie vârsta la care apare primul copil, cei de până la 30 de ani nu mai par atât de interesaţi de a face un copil, dar acest program se va adresa celor un pic mai în vârstă. Criza economică şi multiplele incertitudini ar putea duce în continuare la o scădere a natalităţii.”
Potrivit datelor oficiale, anul trecut s-au născut sub 180.000 de copii, cei mai puțini din ultimii 100 de ani, iar în 2022 numărul ar putea fi și mai mic.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: femeie , fertilizare in vitro , sarcina
Dată publicare: 22-11-2022 19:04