Concertul organizat de institutul lui Iliescu pentru eroii Revoluției a fost anulat
Galerie foto
Evenimentul, intitulat, „30 de ani de libertate”, era organizat de Institutul Revoluției Române - condus de Ion Iliescu.
Marian Rădună, reprezentant al unuia dintre grupurile civice care au contestat acest eveniment, a anunțat că echipa care trebuia să monteze scena în Piața George Enescu din București a plecat fără să mai facă nimic.
”Am fost in Piața George Enescu să văd dacă au montat ceva. Echipa care trebuia sa monteze scena, plecase cu câteva minute înainte. Camioanele nu au mai ajuns.
Angajații de la Compania Parking erau la datorie, după ce au fost sunați aseară sa vina la muncă. Cred că este timpul ca NOI cetățenii sa fim cetățenii liberi pentru care au luptat și au murit Eroii din ‘89. Avem obligația să aflăm adevarul acum, chiar dacă trebuia sa-l știm din ‘90 și sa-i punem la treaba pe cei care au in fisa postului, aflarea adevărului.
Au fost urmași, revoluționari care au spus, dar nu au fost ascultați. Va Mulțumesc tuturor celor care ati reacționat imediat, artiștilor care s-au retras, cu mențiunea ca trebuie sa se informeze mai bine, și colegilor civici din Rezistenta, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Freedom House, Corupția ucide și Asociația „ 21 Decembrie 1989 ” - a anunțat Rădună pe Facebook.
De asemenea, evenimentul a fost șters de pe Facebook.
La acest concert au fost anunțate formații și artiști precum: Holograf, Vunk, Andra, Corina Chiriac, Irina Loghin, Gabriel Dorobanțu, Mioara Velicu sau Horia Moculescu.
Prima formație care a anunțat că renunță să mai participe la eveniment a fost VUNK.