Competiție de kaiac-canoe pe Valea Mureșului. Zeci de oameni au venit să se bucure de natură
Your browser doesn't support HTML5 video.
Îndrăgostiţi de natură şi dependenţi de adrenalină, împătimiţii de sporturi extreme au făcut spectacol.
Aceştia au avut de parcurs 24 de kilometri, iar satisfacţia, spun ei, este distracţia şi în niciun caz competiţia.
"Îţi faci prieteni, nu contează foarte mult concursurile. În România există locuri, în sfârşit, după atâţia ani a ajuns şi la noi acest sport", spune un participant.
Printre participanţi s-au aflat şi novici, însă nu regretă nicio clipă alegerea făcută.
"E prima oară, fac botezul. Vreau să mă distrez şi să văd toate figurile de ambarcaţiune", spune o tânără.
Deşi are doar 5 ani, Ionuţ a făcut senzaţie pe apă.
"Am venit ca să mă distrez pe apă. Tata fabrică un caiac nou doar al meu să pot să duc de unul singur", a transmis Ionuț.
Tot ce contează în natură este respectul, spun pasionaţii, iar distracţia vine de la sine.
"Prin concursul nostru dorim să aducem oamenii mai aproape de natură şi de sporturile nautice, oamenii să fie conştienţi că avem natură foarte bună în România, vor avea grijă de râuri, nu vom arunca peturi", a explicat Iulia Vizi, organizator.
Sportul cu caiacul se poate practica doar câteva luni pe an, astfel ca amatorii profită de orice moment.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!