Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Companie a Primăriei Capitalei, amendată pentru praful pe care îl face pe un șantier. „Am zugrăvit de cinci ori până acum”

Your browser doesn't support HTML5 video.

O companie municipală a Primăriei Capitalei a fost amendată de Garda de Mediu cu 15.000 de lei pentru că, de pe șantierul pe care îl administra, s-au ridicat luni întregi nori imenși de praf.  

Pe lângă asta, mii de locuitori din Sectorul 5 s-au plâns de zgomote infernale în toiul nopții, provocate de încărcările și descărcările de materiale de construcție.

Șantierul este pe Prelungirea Ghencea, care a devenit deja una dintre cele mai poluate zone din capitală. Situat lângă o grădiniță, șantierul ar fi eliberat luni întregi cantități semnificative de praf, fapt ce i-a determinat pe localnicii din zonă să facă mai multe plângeri la Garda de Mediu.

Comisarii au declanșat un control inopinat, iar Trustul de Clădiri Metropolitane București - înființat de Consiliul General al Primăriei Capitalei, a fost amendat cu 15.000 de lei.

Vecin: „Probleme avem cu zgomotul care este de la ora 5 dimineața până la ora 7-8 seara. După, începe schimbul trei de noapte, de la 12-1 și descarcă aici și vin cu benele alea de ne umple de praf, am zugrăvit casele de 5 ori până acum”.

Citește și
Poluare pe dunare
Poluare pe Dunăre: 35 de tone de petrol s-au scurs în apă. Ce a provocat acest incident | FOTO

Potrivit autorităților, compania municipală ar fi trebuit să asigure măsuri speciale, să monteze plase speciale și să ude nisipul sau caldarâmul, pentru ca praful să nu se ridice în aer.

Andrei Corlan, comisar general Garda de Mediu: „La nivelul șantierului nu era implementat un program de umectare, de spălare a șantierului, udare pentru a limita aceste emisii de praf și orice fel de șantier are obligația ca la nivelul organizării să ia toate măsurile de protecție a mediului înconjurător și a aerului pentru a nu produce disconfort vecinătăților”.

Un bucureștean pierde 2 ani din viață din cauza poluării

Potrivit ONG-urilor care monitorizează calitatea aerului, Prelungirea Ghencea, dar și zona de nord-est a capitalei, sunt cele mai poluate din București. Acolo sunt numeroase șantiere care nu respectă normele de poluare, susțin aceștia.

Oana Neneciu, ONG Aerlive: „În general, în zona aceea se contruiește destul de mult. În București, în special în zonele în care avem șantiere, avem depășiri în timpul zilei. Inclusiv la școlile din zonă și la unitățile de învățământ se înregistrează depășiri foarte mari. Am avut și de până la cinci ori depășirea valorii maxime admise pentru protejarea sănătății umane”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea aerului este responsabilă pentru 29 % din decesele cauzate de cancerul la plămâni și 24 la sută din accidentele vasculare cerebrale. În România, 29.000 de persoane mor prematur în fiecare an din cauza aerului poluat.

Situația este și mai gravă în Capitală unde, potrivit cercetătorilor, un bucureștean pierde în medie aproape doi ani din viață pentru că limitele de poluare nu sunt respectate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult