Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce se întâmplă cu oamenii rămași pe drumuri în Azuga. Soluția oferită de autorități

Your browser doesn't support HTML5 video.

După alunecarea de teren din Azuga, de vineri noaptea, autorităţile au găsit o soluţie de compromis pentru cei 130 de oameni rămaşi pe drumuri.

Au adus 20 de containere, însă nu toate cele 20 de familii cu mulţi copii sunt mulţumite de locuinţele modulare, mai ales că baia este la comun.

20 de containere asigurate din rezerva de stat şi dotate cu câte patru paturi fiecare, aragaz, butelie şi radiatoare, au ajuns în această dimineaţă la Azuga. Opiniile celor 20 de familii rămase pe drumuri sunt împărţite.

Localnică: ''E foarte greu, că nu mai avem bani în timpul de astăzi să ne mai construim o casă, unde să lucrezi la 61 de ani. N-ai unde, n-ai unde."

Din grupul de sinistraţi, 55 sunt copii. În ultimele nopţi, oamenii au dormit fie pe la rude, fie la o pensiune pusă la dispoziţie de unul dintre administratorii din zonă, fie în sala de sport.

Citește și
Ce spune Familia Regală despre alunecarea de teren din Azuga. Terenul aparținea Regelui Mihai
Ce spune Familia Regală despre alunecarea de teren din Azuga. Terenul aparținea Regelui Mihai

Autorităţile încearcă să îi convingă pe oameni că aceste containere sunt o soluţie temporară.

Ciriprian Barbu, primar Azuga: ''Este o soluţie temporară chiar în apropiere aici vor fi construite 3 blocuri locuinţe sociale. Repet, am finanţare asigurată din fonduri europene. Dar durează. Acum sunt în procedura de licitaţie.''

Autorităţile încă nu ştiu exact ce a provocat dezastrul. Pe lângă panta foarte abruptă, specialiştii iau în calcul şi acţiunea subterană a unor izvoare.

Marcel Vela, șeful MAI: ''Este analizat fenomenul pentru a fi preîntâmpinate şi alte cazuri similare şi a se afla exact cauza a ceea ce s-a întâmplat aici, care până la urmă este o dramă ecologică de impact de mediu, dar şi una socială aşa cum aţi văzut.''

Casa Regală, căreia îi aparţine pădurea, susţine că în zona nu s-au făcut tăieri de aproape 20 de ani, astfel ca exploatările forestiere nu pot fi cauza dezastrului. În schimb, arborii sunt foarte bătrâni iar versantul este foarte abrupt.

Primarul din Azuga susţine că şi Casa Regală, proprietara terenului erodat, ar fi afirmat că se implică în construirea câteva case pentru oamenii evacuaţi în urma alunecării de teren.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult