Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce reprezintă repausul săptămânal conform Codului Muncii

Conform Codului Muncii, repausul săptămânal reprezintă perioadă nelucrată de angajat în timpul unei săptămâni, adică timpul în care salariatul este liber.

Legea prevede că repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive și se acordă, de cele mai multe ori, sâmbăta și duminica, notează avocatnet.ro.

Mai există și situația prevăzută de art. 137 alin (4), care prevede că salariaților ar putea să le fie acordat repausul săptămânal cumulat, după o perioadă de cel mult 14 zile calendaristice lucrate.

Citește și Bonurile de masă expiră. Cât timp pot fi folosite și ce se întâmplă dacă trece termenul de valabilitate

Astfel, legea spune, în cazul celor cu un contract cu normă întreagă, angajatul va avea la dispoziție două zile libere, în zilele în care majoritatea salariaților au liber, sâmbăta și duminica, dar e posibil ca aceste zile să fie alese și pentru a beneficia de timpul liber alături de familie, având în vedere zilele libere în învățământ.

Pe de altă parte, punctul 2 al articolul 113 din Codul muncii prevede că “în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”.

Citește mai multe despre acest subiect pe avocatnet.ro

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult