Ce a pățit un bărbat din Sibiu după ce a decis să taie teiul din fața porții. Era deranjat că face mizerie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acesta trebuie să plătească acum nu mai puțin de 20.000 de lei pentru că, potrivit legii, este interzis acest lucru fără aprobarea autorităților. Cel mai probabil, un vecin l-a reclamat. Reprezentanții primăriei au transmis că vinovatul nu făcut nicio solicitare pentru toaletare.
Cum și-a motivat bărbatul gestulPe o stradă din Sibiu, zeci de tei străjuiesc trotoarele de mulți ani. Cineva a observat, însă că unul dintre ei a dispărut subit, așa că a făcut câteva fotografii și le-a trimis pe aplicația primăriei.
Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu: „Poliția locală și reprezentanți ai serviciului de admistrare a parcurilor și zonelor verzi s-au deplsat în teren pentru a verifica această sesizare având în vedere faptul că nu s-a emis un aviz de tăiere la adresa respectivă. În urma verificărilor, persoana care a tăiat ilegal respectivul arbore, a fost identificată și a fost amendată cu 20.000 de lei”.
Potrivit autorităților, bărbatul amendat nu a cerut niciodată un aviz de tăiere sau toaletare pentru acest arbore. Și-a motivat, în schimb, gestul prin faptul că mereu cădeau prea multe frunze în preajma porții lui.
Vecin: „Aș propune ca pentru fiecare copac tâiat ilegal în România să fie plătiți 20.000 de lei și atunci lucrurile ar merge extraordinar, fiecare copac, nu unul”.
Vecin: „Era bine ca să se informeze și să nu taie, până la urmă știa precis că de la primărie primește amendă dacă taie”.
Teiul tăiat a fost găsit în curtea bărbatului și a fost confiscat, iar vinovatul trebuie plătească, pe lângă amendă, și contravaloarea arborelui. Sunt și persoane care spun că toaletarea copacilor ar trebui făcută cu mai multă băgare de seamă.
Vecină: „Nu ar strica ca autoritățile să trecă mai des și să-i toaleteze, astfel încât noi să nu mai fim nevoiți să acționăm asupra lor și să ajungem în asemenea situații. Sunt crengi care cresc și ne deranjează, într-adevăr. Ajung în curțile noastre și oricum noi așa am fost învățați să toaletăm pomii”.
Cei care au în curte sau în vecinătatea casei tei, trebuie să știe că intră în categoria arborilor ornamentali. Din această categorie mai fac parte salcâmii, castanii, arțarii, mestecenii, nucii și stejarii.