Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avocatul Poporului se implică în cazul unui pensionar care ia doar 300 de lei pe lună

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui veteran de război care are o pensie de numai 300 de lei, relatează Agerpres, citând un comunicat de presă, de joi.

Autosesizarea ar fi avut loc în urma unor relatări pe reţelele de socializare potrivit cărora veteranul este nevoit să vândă flori ca să se poată întreţine.

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai.

"Potrivit art. 1 alin. (3) din OUG nr. 6/2009, pentru anul 2009, nivelul pensiei sociale minime garantate este de 300 lei începând cu data de 1 aprilie 2009 şi de 350 lei începând cu data de 1 octombrie 2009. În anul 2015, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 400 lei. În anul 2016, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 400 lei. Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 520 lei", precizează Avocatul Poporului, citat de Agerpres.

În comunicat se mai arată că, potrivit art. I alin (2) din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, "prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018 nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 640 lei."

Citește și
protest cascadori
Cascadorii pensionați au protestat în fața Parlamentului: "Murim de foame"

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult