Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât de profitabile sunt afacerile care s-au mutat pe reţelele de socializare. "Au crescut cu 50%"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tot mai ocupați, oamenii vor să rezolve acum totul cu un singur click. Antreprenorii au căutat soluții, astfel că multe afaceri s-au mutat pe rețelele sociale.

Florării, ateliere sau restaurante, toate se regăsesc acum și în mediul online, fapt ce salvează timpul prețios al clienților.

În plus, doritorii au la îndemână poze și recenzii pentru a-și putea face o primă impresie.

Comenzile online la o florărie din localitatea Hărman, judeţul Braşov, curg lanţ. Nu au avut nevoie de niciun site de prezentare, ci doar de câteva poze cu aranjamente, postate direct pe Facebook.

Madalina Sandru, antreprenor: "Florăria clasică e de mult depăşită. Trebuie să vii cu ceva actual, la modă, să surprinzi."

Citește și
facebook
Amendă uriașă pentru Facebook, în Italia. Scandalul de la care a pornit ancheta

Madalina a început de una singură, dar afacerea a crescut. Acum, ea are în ajutor alte trei fete care postează constant pe Facebook fiecare creaţie, motiv pentru care au parte şi de clienţi noi.

Sebastian este un tânăr designer, iar afacerea lui a crescut anual cu 20%, după ce şi-a făcut cunoscute produsele, făcute exclusiv din piele, pe reţelele sociale.

Sebastian comunica şi în privat cu oamenii, pentru a le trimite poze cu modelele şi schiţele. Face de la papioane şi accesorii, până la curele şi genţi din piele.

Pe o altă pagină de Facebook, a unui restaurant din Braşov, găsim fotografii cu diferite feluri de mâncare pregătite într-o bucătărie mică. Iar comenzile curg.

Dana Constantin, proprietar: "Au crescut abonamentele la noi cu 50%. Beneficiază de un discount de 2 lei la fiecare meniu livrat, timp de 5 zile se fac livrările la birou, acasă, unde doresc dumnealor."

Pentru un abonament de cinci zile, oamenii plătesc aici 125 de lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult