”Cât de ghinionist să fii, să dai o spargere şi să nimereşti fix boxa unui jandarm?”
Galerie foto
Când bărbatul a fost întrebat ce face în boxă, el a răspuns că face curăţenie, neştiind că vorbeşte cu proprietarul spaţiului, potrivit News.ro.
Hoţul are 21 de ani şi este cercetat penal pentru tentativă de furt, iar incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
”Cât de ghinionist să fii, să vrei să dai o spargere şi să nimereşti fix boxa unui jandarm aflat în serviciu? Colegul nostru a realizat că locaţia este tocmai spaţiul pe care el îl foloseşte, iar când a intrat în încăpere, a observat o persoană de sex masculin care sorta de zor sculele de pescuit şi alte lucruri.
Întrebat ce face înăuntru, acesta a răspuns că face curăţenie, neştiind că persona care l-a întrebat este chiar proprietarul spaţiului. Cum acesta nu angajase nicio persoană să-i presteze astfel de servicii în miez de noapte, şi dacă ar fi făcut-o, cu siguranţă i-ar fi dat o cheie, nu l-ar fi lăsat să se chinuie cu şurubelniţa, acesta a fost condus la secţia de poliţie unde i s-au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de tentativă de furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Valeriu Macovei.
Suspectul are 21 de ani şi este din Lipova, iar blocul în care a dat spergerea este în centrul istoric al oraşului Arad.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: News.ro
Dată publicare: 16-09-2018 12:05