Cât au scos bucureștenii din buzunar pentru un picnic organizat de chefi profesioniști
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe malul lacului Herăstrău are loc un festival de mâncare urbană iar, cei care n-au avut chef să gătescă, dar nici să meargă la restaurant au îmbinat astfel utilul cu plăcutul.
La festinul de pe malul lacului au participat sute de familii care au venit de acasă cu păturica pentru o zi la soare şi la iarbă verde. De mâncare s-au ocupat însă bucătari profesionişti.
Unii s-au lăsat ademeniţi de pizza pe vatră, preparată cu măsline, mozzarela şi prosciutto, în timp ce alţii au încercat specialităţile cu fructe de mare.
Tânără: "Mi-am luat nişte calamari pane şi midii, o pizză şi o bere."
Copil: "Nişte fructe de mare, cu cartofi prăjiţi, calamari şi d-astea. Atât."
Pretenţioşii în schimb, au fost greu de convins.
Mămică: "Ţi-a plăcut pizza?" Copil: "NU!" Mămică: "Nu vrei să mai cumpărăm pizza?" Copil: "Nu-nu." Mămică: "Bine, nu mai cumpărăm pizza. Altceva cumpărăm?" Copil: "Facem acasă!" Mămică: "Facem acasă pizza data viitoare!"
Cei care vor să încerce delicatesele urbane trebuie să ştie că o familie de patru persoane va da la finalul zilei cel puţin 200 de lei.
Un burger costa, de exemplu, 25 de lei. Dacă vreţi şi o porţie de cartofi prăjiţi, atunci o să daţi în plus, alţi 10 lei. Pizza e cel puţin 20 de lei, iar pentru o limonadă, ori un cocktail, mai puneţi 25 de lei.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , festival culinar , festival bucuresti , festival mancare
Dată publicare: 04-05-2019 17:53