Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Calvarul la care a fost supusă de soțul ei o româncă și cei doi copii ai săi în Emiratele Arabe. Cum au reușit să scape

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ce a trăit opt ani într-o relație abuzivă în Emiratele Arabe Unite, o româncă a reușit să se întoarcă în România împreună cu cei doi copii ai săi minori și să înceapă o viață nouă.  

Au fost ajutați de un grup de voluntari să plece din țara unde trăiau într-un mediu toxic, alături de capul familiei, un cetățean egiptean.

Lucia și-a cunoscut soțul la locul de muncă din Emiratele Arabe Unite, iar problemele au apărut imediat ce a rămas însărcinată cu primul copil. Cu anii, mama și copiii au devenit tot mai izolați și dependenți de bărbat, iar abuzul a devenit tot mai greu de suportat.

Lucia, victimă: ”Copiii au fost foarte afectați, pentru că nu aveau prieteni. Vedeau și auzeau toate certurile noastre, vorbele urâte, atunci când ridica mâna sau tonul vocii. Au fost foarte multe abuzuri emoționale, manipulări, șantaj emoțional, m-a șantajat chiar și cu copiii, i-a luat și i-a dus de acasă la sora lui și nu i-am văzut câteva săptămâni bune. Atunci mi-a cerut să îmi dau demisia, dacă nu îmi dau demisia, nu mai văd copilașii. Abuzuri și fizice, da”.

”Am fost impresionată de calvarul pe care l-a trăit”

Copiii nu mergeau la școală și nu aveau nici asigurare medicală. Femeia spune că nu îi putea duce la un medic, deși aveau probleme de sănătate. Când nu a mai putut suporta, a apelat la o asociație, care i-a oferit ajutor.

Citește și
mars impotriva violentei domestice
Marș pentru victimele violenței domestice în opt orașe din România. „Cerem protecție și siguranță pentru femei”

Adriana Mureșan, fondator Voluntari în Europa: ”Am fost impresionată de calvarul pe care l-a trăit, de anii în care a luptat, de curajul pe care l-a avut. Am găzduit-o, am îndrumat-o, am pus-o pe picioare, am sfătuit-o. Copiii, fiind cetățeni români, erau în pericol. Erau neșcolarizați și de trei ani nu aveau medic. Cel mic era cu probleme de sănătate destul de serioase”.

Femeia a reușit să se întoarcă în România, alături de cei doi copii ai săi. Cu toții au intrat într-un program de consiliere psihologică și asistență socială, iar cei mici merg acum la școală. Femeia a intentat divorț de aici, din țară.

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice! Numărul de Telverde este 0800 500 333.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult