„Îmi vine să plâng. Am văzut-o și m-am oprit”. Reacția unei tinere care a adoptat o pisică, la un târg din Capitală
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În Capitală, la un târg de adopții, câțiva câini și câteva pisici au avut norocul să-și găsească un cămin, dar în adăposturi mai există mii de animale care așteaptă să fie luate de oameni cu suflet mare.
În adăposturile ASPA sunt acum peste 1.600 de câini fără stăpân. Capșunica a avut miercuri șansa unei vieți mai bune.
Mamă: „Ne uităm la un cățeluș acum, un cățeluș alb sau maro, încă nu știm. Se pare că preferă o fetiță”.
Și Roxana a plecat acasă cu Sia, pisica de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Tânăra stă în chirie, așa că a avut nevoie de acordul proprietarului ca să încheie procesul de adopție. A avut noroc și l-a primit.
Roxana: „Îmi vine să plâng. Am văzut-o aici și m-am oprit. Mai am o pisicuță, tot adoptată”.
În schimb cățelul Raz încă așteaptă să vină și după el cineva.
Natalia Lupoaie, șef serviciu adopții ASPA: „El este Raz, un băiețel de numai trei luni care locuiește provizoriu în adăpostul ASPA Bragadiru. El are o poveste foarte tristă, la fel ca restul cățeilor din centrele de adopție ASPA, sunt căței capturați de pe domeniul public și sunt rezultatul înmulțirii necontrolate și a iresponsabilitățîi cetățenilor”.
În tot acest timp, Primăria Capitalei ar vrea ca taxa pentru întreținerea câinilor adoptați la distanță să crească de la 6,5 lei pe zi la 21
Mai exact, cei care vor să aibă grijă de un câine, fără să-l ia acasă, îi pot plăti astfel hrana și tratamentele. Creșterea tarifului este justificată de costurile tot mai mari ca mâncarea și utilitățile.
Sunt însă destui și cei care vor vietăți exotice nu doar câini sau pisici.
Mihai Măcinic este medic veterinar, iar zilnic în clinica lui ajung tot felul de ființe.
Mihai Măcinic, medic veterinar: „Aici intră pe lângă cele uzuale gen porc de guineea, iepure, șinșilă, până la unele mai puțin uzuale sau comune. De la șerpi, șopârle sunt persoane care inclusiv au găini sau rațe, pești, veverițe zburătoare”.
Din păcate nu toți stăpânii sunt consecvenți.
Mihai Măcinic, medic veterinar: „Foarte mulți oameni își achiziționează animăluțele din impuls și apoi când își dau seama ce au de făcut sau cât de greu sunt de îngrijit, că le mănâncă timp sau finanțe din păcate renunță la ele”.
Romania ocupă primul loc la nivel european cu cele mai multe gospodării în care există cel un puțin un câine sau o pisică.