Modifica setarile cookie
Toate categoriile

BOR explică diferența dintre taxe şi contribuţiile benevole. Suma plătită pentru o înmormântare

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adus, în şedinţa de lucru de luni, precizări privind distincţia dintre taxe şi contribuţii benevole oferite de către credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, "taxele stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioşi pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitire".

Contribuţiile benevole reprezintă sumele oferite de credincioşi cu ocazia săvârşirii unor Sfinte Taine şi ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial şi are în vedere cheltuielile de funcţionare a parohiilor.

Sinodul BOR "a reiterat interdicţia condiţionării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuţiile benevole ca donaţie din partea familiei pentru folosul bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanţe familiilor care au donat banii respectivi", subliniază Patriarhia.

În cadrul şedinţei de lucru prezidate de patriarhul Daniel au fost luate mai multe hotărâri.

Au fost desemnaţi cei trei ierarhi eparhioţi care anual se vor adăuga la membrii de drept ai Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române (preşedintele Sinodului Permanent şi mitropoliţii din ţară şi străinătate) şi pentru Sinodul Permanent din anul 2018 au fost desemnaţi mitropolitul onorific Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, părintele Ignatie, episcopul Huşilor, şi părintele Mihail, episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande.

Sfântul Sinod a aprobat, în aceeaşi şedinţă, înfiinţarea programului de licenţă Artă Sacră în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, începând cu anul universitar 2018-2019.

Totodată, au fost aprobate noile steme ale următoarelor eparhii: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, Episcopia Daciei Felix şi Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române "a luat act cu apreciere de referatul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administraţiei Patriarhale privind participarea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, conduse de patriarhul României, la evenimentele organizate la Moscova în perioada 2-5 decembrie 2017 cu prilejul sărbătoririi centenarului restabilirii Patriarhiei în Biserica Ortodoxă Rusă", mai arată Patriarhia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult