Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bolnavii din Iași, înveseliți de o ceată de colindători de la Facultatea de Medicină

Your browser doesn't support HTML5 video.

Moment inedit miercuri dimineaţă într-un spital din Iaşi. Bolnavii care-şi aşteptau rândul au avut parte de o surpriză: o ceată de colindători, studenţi la Facultatatea de Medicină, i-au făcut să uite pentru câteva minute de suferinţă.

În acelasi timp, în judeţul Mureş sute de tineri au făcut spectacol spre bucuria localnicilor.

Liniştea apăsătoare din sala de aşteptare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi a dispărut când pe holuri au apărut cei aproape 40 de studenţi medicinişti care au început să cânte colinde.

Dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon": ”Va fi sărbătoarea Crăciunului în scurt timp, din păcate sunt foarte mulţi oameni bolnavi, oameni care sunt nevoiţi să-şi petreacă aceste sărbători în loc să-şi pregătească bucate de Crăciun aşteptând rezultatul unor analize, fiind temători de aceste rezultate, fiind nevoiţi să stea în spitale. Am zis că e un lucru pe care îl putem face ca să ajutăm să treacă acest timp mai uşor."

Pe străzile din Mureş, colindătorii îmbrăcaţi în straie populare au adus miercuri vestea că naşterea domnului se apropie făcând jocul caprei. În această perioadă bărbaţii şi feciorii iau străzile la pas şi fac spectacol, cu masca numită turcă.

Confecţionată din lemn, aceasta este împodobită cu multă migală cu clopoţei, panglici, pene şi blană de animale. Roxana Man, director Muzeu Etnografic: ”Colindatul de Crăciun şi până la Anul Nou se colindă. Dar jocurile cu măşti mai puţin pentru că ele au aşa o simbolistică aparte, aparţin unei lumi arhaice.'' După ce sunt colindaţi, oamenii îi răsplătesc pe tineri cu cozonaci, covrigi şi vin fiert. Potrivit tradiţiei, colindătorii trebuie să treacă pragul casei, altfel gospodarilor nu le va merge bine în anul care bate la uşă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult