Bibliotecă nouă într-o comună din Vaslui, construită din donații
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei care au făcut posibil acest lucru sunt români din întreaga tară, care s-au mobilizat pe internet. Şi totul a început de la un anunţ făcut de o femeie din Bucureşti.
Localnicii s-au arătat curioși să treacă pragul bibliotecii și să răsfoiască o carte, iar autoritățile locale speră că atât copiii, cât și părinții să se îndrăgostească de lectură.
Totul a început pe internet, după ce o doamnă din Bucureşti a anunţat că donează colecţia de cărţi a fiicei sale. A fost contactată de primarul comunei Șuletea din Vaslui, care i-a spus că localitatea ar avea mare nevoie de acele cărţi pentru biblioteca de acolo, care urmează să fie redeschisă. Aşa că femeia şi-a mobilizat prietenii virtuali şi astfel, în scurt timp, s-au adunat peste patru sute de volume din întreaga țară.
Gabi Balaban Mihalcea, iniţiator: "Am avut o surpriză plăcută că mai mulţi oameni s-au oferit să ajute biblioteca satului."
Acum, biblioteca, aflată în centrul localităţii, într-un sediu nou, aşteaptă vizitatori dornici de lectură.
Guzganu Ecaterina, învăţătoare: "Va fi un loc plăcut, unde se poate sta la o cafea, să răsfoieşti o carte."
Localnic: "Suntem mândri că avem un loc unde putem veni să citim o carte. Am pus mâna pe o carte Papillon şi vreau să văd ce scrie în ea."
Ciprian Tamaș, primarul comunei Șuletea: "Avem cărţi pentru toate vârstele. Profesor fiind, mi-am dorit să oferim copiilor condiţii mai bune de studiu."
Şi pentru că au mai rămas rafturi goale, campania de strângere de cărţi pentru cei din Șuletea continuă.
În plus, din toamnă, tot mulţumită unor oameni cu suflet mare, la creșa din comună copiii vor fi aşteptaţi cu jucării şi materiale didactice noi.