Autobuze electrice într-un sat din Botoșani fără electricitate. Sfințite în prezența lui Nicolae Ciucă: Ne chinuim cum putem
Galerie foto
Autobuzele electrice din secolul XXI inaugurate și sfințite în prezența președintelui PNL Nicolae Ciucă în orașul Flămânzi vor avea pe traseu și un sat aflat încă în Evul Mediu, fără electricitate, scrie Monitorul de Botoșani.
Politicienii reușesc astfel să evidențieze un contrast suprarealist, în care tehnologii de ultimă generație ajung să fie fie aduse printre oameni pedepsițit de statul român să trăiască ca acum jumătate de secol.
”Într-un colț parcă uitat de lume, în satul Balta Roșie din județul Botoșani, anul 2024 a adus cu el provocări ce par desprinse din alte vremuri. Asemenea unei scene din Evul Mediu, locuitorii se bazează în mare parte pe soarele darnic pentru a-și încărca panourile solare și, din când în când, pe rarul ajutor al generatoarelor pentru a beneficia de electricitate. Cu toate acestea, în mijlocul acestui peisaj arhaic, vecinii de la doar câțiva kilometri vor avea transport public asigurat cu autobuze electrice”, scrie publicația citată.
„Autobuzele au fost aduse la Flămânzi acum 3 luni de zile. Din perioada respectivă suntem în procedură de omologare. Avem o perioadă între 15 și 30 de zile să facem recepția, adică proba celor 3 autobuze și ulterior să le înmatriculăm. Probabil într-un timp foarte scurt o să înceapă să ruleze pe cele 3 trasee de transport public”, a declarat primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu.
”Să știți că nu e singura localitate fără curent”Paradoxul apare în momentul în care primăria pregătește extinderea traseelor deja aprobate, iar printre acestea să se afle și Balta Roșie cea neelectrificată. Oamenii de aici vor avea în sfârșit electricitate, dar numai la autobuzele care vor ajunge în satul lor.
”Traseele pot fi extinse ulterior și până la Balta Roșie. Sigur că luăm în calcul și aspectul ăsta”, a confirmat și primarul de Flămânzi.
”Să știți că nu e singura localitate fără curent. Mai sunt și alte zone, în care, din păcate, rețeaua electrică nu a ajuns. Nu vă pot spune ce ar presupune acea rețea electrică. Toate casele funcționează acum cu panouri fotovoltaice. Momentan, rețeaua electrică încă nu a ajuns în zona respectivă”, a mai spus primarul Dan Oloeriu.
Oamenii din Balta Roșie au acum curent doar de la un generator cu motorină și când mai bate soarele, de la câteva panouri solare.
„Ne-am obișnuit. Ce să faci, unde să te duci? Nu mai avem speranțe să aducă electricitate. Ne-au pus panourile, astea de acum ce zic, au, nu le mai trebuie. De ne-ar face un pic drumul. Aici nu avem nici drum, ca să putem merge până la autobuz”, spune localnica Ana Răileanu.
”Este greu așa, este foarte greu””Este greu așa, este foarte greu. Dar ne-am obișnuit. Așa am crescut și eu. Înainte nu aveam nici panouri. Ne chinuiam cu lampă, lumânări, candelă. Dar e greu, că toți sunt acum învățați cu telefoane, televizor. Internet avem doar pe telefon. Dacă îți încarci telefonul, ai internet, dacă nu, nu. Vara mai e cum mai e, că e mai multă lumină naturală, dar iarna este mai greu. Trebuie să economisești, maxim un bec să stea aprins într-o cameră”, povesteşte și Maria Guraliuc.
Oamenii nu au nici măcar frigidere, iar televizoarele sunt pe post de bibelou.
”Ne chinuim așa, cum putem și noi. Cu lumânări, mai avem panoul solar. Ne ajunge de un televizor și câteva becuri. Frigider nu avem cum să ținem. Acum, că vine vara, facem și noi mâncare cât consumăm. Nu cred că se mai trage curent la noi. Abia au pus un microbuz școlar să ducă copiii la școală”, spune Neculai Guraliuc.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: electricitate , botosani , autobuz electric , sat , flamanzi , fara
Dată publicare: 16-04-2024 11:01