Apare o nouă autostradă, pe litoral. Pe unde va trece și cum va arăta Alternativa Techirghiol FOTO
Galerie foto
"Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol (30,6 km)! CNAIR a transmis, astăzi (marţi, n.r.), la ANAP documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie)", a scris ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Noua autostradă va asigura, prin nodul Cumpăna, legătura Autostrăzii Bucureşti-Constanţa (A2) şi a Centurii Constanţa (A4), cu sudul litoralului românesc (în apropiere de Mangalia) şi va reprezenta o alternativă modernă la DN 39 (drum naţional foarte aglomerat în perioada sezonului estival), subliniază acesta.
Noua autostradă va avea 31 de poduri și 6 parcăriTraseul Alternativei Techirghiol va facilita accesul la localităţile Agigea, Topraisar, Techirghiol, Eforie, Tuzla, 23 August.
Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, pe traseul autostrăzii vor fi construite inclusiv 31 poduri/pasaje/viaducte, 6 parcări, un centru de întreţinere şi coordonare şi un punct de sprijin.
"Proiectul prevede şi plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere", a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.