Aluziile sexuale în spațiul public, amendate cu 10.000 de lei. ”Sunt fluierată pe stradă”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Se întâmplă în România, doar că, deşi de 3 luni există o lege în acest sens, oamenii nu se înghesuie să reclame un astfel de comportament. Victimele hărțuirii sunt mai ales femeile, însă, spun sociologii, cele mai multe evită să ceară ajutor, pentru că nu au încredere în autorităţi şi se tem să nu se facă de ruşine.
"Sunt fluierată sau mi se spune ”gagico, ce fund ai", spune o adolescentă.
"Chiar acum, când am ieşit de la metrou, mi s-a întâmplat să ne strige câţiva băieţi, să se împingă în noi", spun câteva tinere.
"Să fiu urmărit seara pe stradă de o gaşcă se întâmplă mereu. Ar înseamnă să sun mereu la poliţie", explică un adolescent.
Până de curând, toate aceste fapte petrecute pe stradă, în metrou sau în alte spaţii publice nu puteau fi pedepsite de poliţişti. Acum însă cei care se simt agresaţi pot să facă plângere, iar hărţuitorul riscă o amendă de la 3 la 10.000 de lei.
Gelu Duminică, sociolog: "Nu înseamnă nu. În momentul în care cineva spune nu, chiar asta înseamnă. Înţeleg când un individ sau o individă face curte cuiva, dar când celălalt spune nu, ce faci tu nu îmi place, continuarea înseamnă hărţuire."
Comisar Mihai Venea, Direcţia de Ordine Publică IGPR: "Harțuirea este situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca urmare lezarea persoanei sau intimidarea ei. Hărțuirea psihologică face referire la un comportament necorespunzător care se petrecere într-o perioadă, în mod sistematic."
Au trecut aproape trei luni de când legea a intrat în vigoare şi, conform datelor Poliţiei Capitalei, nicio persoană din Bucureşti nu a reclamat o astfel de faptă. Ar fi putut să o facă poliţiştilor din MAI, poliţiştilor locali sau jandarmilor.
"Dacă chemi poliţia, nu ajută cu nimic. În oraşul din care provin mi s-a întâmplat să mă urmărească poliţiştii cu maşina şi la semafor să îmi ceară numărul de telefon", spune o tânără.
Gelu Duminică, sociolog: "Este o chestie de ruşine, te judecă ceilalţi şi dacă te duci la poliţie, oricum nu se întâmplă nimic. Chiar dacă este o lege, asta nu arată că situaţia s-a îmbunătăţit, dacă forma legală nu e îmbunătăţită şi prin campanii sau susţineri. "
Ca să denunţe un agresor, oamenii trebuie să meargă la cea mai apropiată secţie de poliţie sau, dacă lucrurile degenerează, să sune pe loc la 112. Tot pe loc ar trebui fie atenţi şi ce martori au în plus trebuie să reţină fața agresorului şi chiar să-l fotografieze. Astfel au mai multe şanse ca acesta să fie găsit şi sancţionat de autorităţi.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!