Actrița de orgine franceză Fanny Ardant, premiată pentru întreaga carieră, anul acesta, la TIFF
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sute de oaspeţi, români şi străini, şi-au confirmat deja prezenţa, iar invitatul special din acest an, este celebra actriţă Fanny Ardant.
Frumoasă, exuberantă şi cu un talent extraordinar, Fanny Ardant este considerată o emblemă a cinematografiei franceze. În cei 40 de ani de carieră, a jucat în peste 100 de producţii, din Franţa, Spania, Italia, Anglia, dar şi de la Hollywood.
Rolul din La Femme d'à côté, interpretat alături de Gerard Depardieu, i-a adus mai multe nominalizări pentru cea mai bună actriţă.
În 2001, a portretizat viaţa cântăreţei de opera Maria Callas, în filmul Callas Forever, produs de faimosul Franco Zeffirelli.
Pe 31 mai, Fanny Ardant va sosi la TIFF, unde va primi Premiul Transilvania, pentru întreaga carieră.
"Am avut bucuria să îi co-produc primul ei film în calitate de regizor, a acceptat să vină la TIFF pentru un portret. Sâmbătă seară va fi prezentă la gală pentru a primi premiul de activitate. Am încercat să îl invităm şi pe partenerul ei şi pe prietenul ei de o viaţă Gerard Depardieu, încă nu am primit răspuns, dar eu încă am speranţe", a transmis Tudor Giurgiu, președinte TIFF.
227 de producţii, dintre care 35 româneşti, vor fi proiectate anul acesta. Două lungmetraje autohtone vor intra şi în competiţia pentru marele premiu TIFF.
''Charlseton a lui Andrei Crețulescu, care a fost prezentat anul trecut în premieră. O provocare absolută este şi filmul Touch Me Not al Adinei Pintilie. I-a luat pe toţi spre surprindere", a transmis Mihai Chirilov, director artistic TIFF.
Ca în fiecare an, vor exista numeroase cine-concerte în biserici în grădina Castelului Banffy de la Bonţida şi în Piaţa Unirii din Cluj.
3.000 de cinefili vor în prezenţi seară de seară în Piaţa Unirii, unde organizatorii festivalului vor amenaja, ca în fiecare an, un imens cinematograf în aer liber. Filmele vor fi proiectate pe cel mai mare ecran existent în România.
Nu vor lipsi nici experienţele vizuale inedite.
"Pregătim un program foarte vast de experienţe virtuale: o zonă de loop cinema unde prezentăm o selecţie de filme de pe youtube. Avem şi un live cinema show, pregătit de un duo din Polonia", spune Cristian Hordilă, manager TIFF.
Fosta soţie a lui Florin Piersic, actriţa Anna Szeles, va primi premiul pentru întreaga carieră. Iar actorul şi producătorul Dan Nuțu va fi distins cu premiul de excelență.
Peste 100 de mii de cinefili din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi la Cluj, între 25 mai şi 3 iunie.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: cluj , premii , tiff , festival de film , pelicula , fanny ardant
Dată publicare: 08-05-2018 18:46