Modifica setarile cookie
Toate categoriile

50% dintre angajații Parlamentului, trimiși în telemuncă. Vizitatorii şi jurnaliștii intră doar cu certificat verde

De luni s-au schimbat și regulile pentru accesul în Parlament, iar 50% dintre angajați sunt trimiși să lucreze în regim de telemuncă, printre alte schimbări. 

Astfel, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, mai multe măsuri pentru prevenirea şi limitarea expunerii la îmbolnăvirea cu coronavirus. Toate aceste măsuri vor fi aplicate pe perioada stării de alertă, conform News.ro.

Potrivit hotărârii, se dispune organizarea muncii la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea muncii de la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, programul de lucru va fi organizat astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

Accesul invitaţilor în incinta Camerei Deputaţilor este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV- 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau cu rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 80-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul", se arată în memorandumul aprobat de Biroul Permanent. Aceleaşi reguli se vor aplica şi pentru turiştii care doresc să viziteze Camera Deputaţilor.

 

Citește și
Certificatul verde nu s-a cerut luni în toate primăriile și instituțiile publice. Funcționarii publici au așteptat clarificăr
În instituţiile publice au acces doar persoanele vaccinate. Ce soluții au găsit funcționarii publici

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult