Acuzații grave la maternitatea din Timișoara. De ce s-au aflat rezultatele după o săptămână de la testare
Your browser doesn't support HTML5 video.
În maternitate, au fost depistate 25 de cadre medicale infectate, iar unitatea sanitară a fost închisă, redeschisă, și iar închisă, în timp ce șefa DSP, care a gestionat prost această criză, și-a pierdut funcția. Parchetul a deschis un dosar penal.
Cei 10 bebeluşi sunt în stare bună. 9 sunt deja acasă, unul a rămas la spital. Externările au fost decise înainte să ajungă rezultatul testelor.
Olimpia Oprea, manager Spitalul Municipal: "Noi speram să să fie rezultate fals pozitive pentru că e greu de crezut că din mămici care au fost negative să fie bebeluşii pozitivi. Pe de altă parte, vreau să zic că am avut mămici care au venit în 31 şi au născut şi rezultatul a fost pozitiv fără nici o simptomatologie, deci considerăm că este o infecţie comunitară".
Până acum avem un singur rezultat al retestarii, un bebeluş este negativ al COVID-19.
În tot haosul creat patru dintre paciente au semnat o declaraţie pe proprie răspundere şi au plecat acasă la familie înainte de rezultatul testului. A doua zi însă acesta a venit pozitiv.
Când a început totul
Totul a început pe 30 martie când o asistentă de la Maternitate a cerut să fie testată pentru că soţul ei, şofer pe ambulanta era pozitiv la COVID-19. Alte patru cadre medicale cu care intrase în contact au făcut testul. Toate erau pozitive. O zi mai târziu s-a internat o mamă care a fost şi ea confirmată cu Covid-19.
Asistenta maternitate: Cele care am fost interior le-am schimbat pe fetele carantinate, am cerut să fim testate ni s-a tot spus: o să fim, o să fim, dar nu am mai fost. Starea mea s-a degradat de la o zi la alta, am fost chemată şi la lucru. M-am dus la lucru, am chemat salvarea şi m-au luat la spital
Reporter: De unde credeţi că aţi contactat virusul?
Asistenta maternitate: De la colegi, de la paciente care ulterior au fost depistate pozitiv şi noi nu am ştiut"
Şefa spitalului a decis pe 1 aprilie închiderea Maternităţii după ce nimeni de la DSP nu i-a răspuns la telefon în ziua confirmării. A doua zi, şefa DSP a reclamat că s-au încălcat procedurile şi că nu s-a făcut ancheta epidemiologica. Iar maternitatea a fost redeschisă.
Mariana Rădulescu, fosta șefă DSP Timișoara: Dacă doamna manager era disciplinata, şi aceste măsuri erau asumate în permanenţă de către noi şi niciuna nu a condus la o asemenea măsură cum a luat dansa
Reporter: Cine a luat decizia să se redeschidă? Nu a fost o decizie de redeschidere?
Mariana Rădulescu, fosta șefă DSP Timișoara: Nu a fost o decizie, m-am exprimat că managerul a luat o măsură abuziva negirata de Direcţia de sănătate publică, neconforma care nu trebuia să se ieie, motiv pentru care consider spitalul doar într-o sincopă, într-un blocaj artificial şi îl consider de la acel moment deschis"
Rezultatul testelor pentru bebeluşi a venit după 6 zile, pentru că şefa DSP, Mariana Rădulescu, a susţinut că au întâietate cadrele medicale din Hunedoara. Rădulescu a fost demisa luni, după o lună de mandat.
Olimpia Oprea, manager Spitalul Municipal: "Am primit nenumărate adrese din partea fostei directoare, care este fosta juristă, ameninţări cu dosare penale să lucrăm probele celor de la Hunedoara şi a trebuit să lăsăm deoparte şi să lucrăm în paralel ce am avut şi aşa s-a ajuns aici. Ne-a obligat, sunt toate adresele în acest sens, am lucrat sub o presiune din partea conducerii, cu ameninţare de dosare penale".
Rădulescu o înlocuise pe Cornelia Malac, directoarea demisă acum o lună pentru modul în care a gestionant situaţia privind infectările cu COVID în judeţ. Iată ce declaraţie a dat când a apărut primul caz de coronavirus la Timişoara.
Cornelia Malac, fosta șefă DSP: "Astăzi, în jurul orei 14, DSP Timiş a luat cunoştinţă de pozitivarea testului pentru o persoană cu.... pentru o persoană de sex feminin, de 38 de ani, căruia i s-a recol... mă scuzaţi. Deci, astăzi... în jurul orei 14, DSP Timiş a luat cunoştinţă de pozitivarea unui test.... Iertaţi-mă, vă rog din suflet! Un pahar cu apa, dacă se poate... lumina chiar mă deranjează şi o să mă uit în altă direcţie..."
Şefii DSP au un rol esenţial în pandemia cu coronavirus. Ei decid anchetele epidemiologice, ei stabilesc cine se testează şi cine nu. Doar ca un sfert dintre şefii DSP-urilor au demisionat sau au fost eliberaţi din funcţie în această perioadă fie pentru proastă gestionare a situaţiilor de criză, fie pentru că au simţit că nu pot face faţă presiunii. Asta se întâmplă când numirile în aceste posturi se fac politic, când oameni nepregătiţi, mulţi fără studii medicale, ajung la comandă şi nu ştiu ce au de făcut. Incompetenţa lor se traduce în situaţia de fată în zeci de noi pacienţi cu coronavirus a căror îmbolnăvire putea fi evitată.
Sursa: Pro TV
Etichete: coronavirus , copii , ancheta , maternitate
Dată publicare: 07-04-2020 19:04