VIDEO. Reacția unei tinere mame din Tulcea când a primit o inimă sănătoasă, după ani de așteptare
Your browser doesn't support HTML5 video.
De această dată pacientă este chiar ea, după ani în șir de așteptări și tratamente. Tânăra mamă a primit cordul de la un bărbat aflat în moarte cerebrală.
Bărbatul de 32 de ani din Baia Mare a intrat în moarte cerebrală acum câteva zile, în urma unui accident casnic. Familia lui a fost de acord să îi fie prelevate organele pentru a salva alte vieţi. Inima a ajuns la Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş cu un elicopter SMURD.
Femeia care a primit cordul este din Tulcea şi se afla de doi ani pe lista de aşteptare.
Prof. dr. Horaţiu Suciu, şef medic specialist IBCVT Târgu Mureş: „A primit un cord foarte bun. Era pacienta noastră cu insuficientă cardiacă de aproximativ zece ani, cu o evoluţie în ultimii doi ani destul de severă. Era la capătul resurselor biologice, nu ştim cât ar mai avut de trăit.”
Intervenţia a durat trei ore şi este al treilea transplant de inimă făcut în acest an. Pacienta este mama unui băieţel care în decembrie 2018 a primit şi el o inimă nouă. Atunci, femeia a stat pe holurile spitalului şi a aşteptat cu emoţii veşti de la medici.
Pacientă: „Suntem pe lista de așteptare de trei ani de zile. Am aşteptat, am avut două şanse deja care le-am ratat, copilul. A spus că a treia este cu noroc şi aşa a fost. Le mulţumim părinţilor care au avut curajul să facă acest lucru.”
Prof.dr. Horaţiu Suciu: „Este o componentă ereditară, dar asta nu schimbă cu nimic atitudinea terapeutică, transplantul este singura soluţie prin care pot fi salvaţi aceşti pacienţi.”
Anul trecut au fost făcute şase transplanturi de cord, iar medicii spun că numărul celor care au nevoie de o inimă nouă este în creştere.