Un vaccin împotriva cancerului ar putea fi gata până în 2030. Echipa care a realizat un vaccin Covid-19 e în spatele lui
Profesorii Ugur Sahin și Ozlem Tureci, care au fondat împreună compania farmaceutică în 2008, au ezitat să spună că pot găsi un remediu pentru cancer, dar au spus că au avut „descoperiri” la care vor continua să lucreze.
Cuplul german a spus că dezvoltarea și succesul vaccinului lor pentru SARS-CoV-2, care a fost lansat pe tot globul în timpul pandemiei de coronavirus, „dă roade pentru munca noastră împotriva cancerului”.
Cuplul a lucrat pentru a iniția imunoterapiile pentru cancer, adaptate fiecărui pacient, potrivit The Independent.
În timp ce vaccinurile convenționale sunt produse folosind forme slăbite ale unui virus, cele care utilizează tehnologia ARN mesager (ARNm), precum vaccinul celor doi cercetători, folosește doar codul genetic al virusului.
Ce au spus cercetătorii despre vaccinul împotriva canceruluiÎntrebat când vaccinurile împotriva cancerului ar putea fi accesate de pacienți din întreaga lume, profesorul Sahin a spus că s-ar putea întâmpla „înainte de 2030”.
„Ceea ce am dezvoltat de-a lungul deceniilor pentru un vaccin împotriva cancerului a ajutat la dezvoltarea vaccinului Covid-19, iar acum vaccinul Covid-19 și experiența noastră în dezvoltarea lui ne oferă ajutor în munca noastră împotriva cancerului”, a spus Tureci pentru BBC.
„Am învățat cum să fabricăm vaccinuri mai bine și mai rapid. Am aflat de la un număr mare de oameni cum reacționează sistemul imunitar la ARNm”, a mai spus ea.
Având o abordare pozitivă, dar prudentă, Tureci a spus: „În calitate de oameni de știință, ezităm întotdeauna să spunem că vom avea un leac pentru cancer. Avem o serie de descoperiri și vom continua să lucrăm la ele.”