Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a primit un testicul de la fratele său, după o operație extrem de complicată

Un bărbat în vârstă de 36 de ani care s-a născut fără testicule a primit unul donat de fratele său, geamăn monozigot, în urma unei operaţii complicate de transplant, prima de acest tip realizată în Serbia şi a doua în întreaga lume.

Intervenţia, care s-a prelungit peste şase ore într-o clinică din Belgrad, a fost realizată la începutul lunii decembrie, potrivit presei locale, relatează Agerpres.

Pacientul se recuperează cu succes şi, după o perioadă, va putea să aibă copii, informează ziarul sârb Novosti.

Terapia imunosupresoare, folosită de obicei pentru a evita respingerea organului transplantat, nu este necesară în cazul acestei operaţii, având în vedere că este vorba despre gemeni monozigoţi.

Geamănul sănătos i-a donat un testicul fratelui său, care s-a născut cu unul foarte mic şi care a fost nevoit întreaga viaţă să urmeze o terapie cu testosteron.

Citește și
operatie
O fetiță de doi ani a primit o nouă șansă la viață. Operație pe cord în premieră în România

La puţine zile după operaţie, corpul pacientului a început să producă testosteron pe cale naturală.

„Organul este vital şi începe să funcţioneze. S-a stabilit funcţionarea corectă a vaselor sangvine", a explicat chirurgul Miroslav Djordjevic, care a participat la operaţie.

Posibilii candidaţi la un astfel de transplant sunt persoanele născute fără testicule sau cele care le-au pierdut în urma unor leziuni sau a unor forme de cancer, dar experţii nu se aşteaptă ca asemenea operaţii să devină o rutină.

„După o astfel de operaţie se ridică o întrebare etică: Al cui este copilul conceput după transplant? Pe de altă parte, în cazurile în care nu este vorba de gemeni monozigoţi este nevoie de o terapie imunosupresoare întreaga viaţă, ceea ce ar pune în pericol viaţa pacientului", a explicat medicul sârb.

La operaţie au participat specialişti din Serbia şi din Statele Unite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult